Ucraina a devenit un câmp de luptă, iar cei care au de suferit cel mai mult sunt cetățenii. Disperați și copleșiți de frică, oamenii își privesc locuințele cum ard în flăcări și cum blocurile sunt ciuruite de explozibil.
A început războiul în Ucraina! Sute de oameni și-au pierdut viața în această dimineață în ciuda faptului că Vladimir Putin a anunțat că va ataca doar ținte militare.
Frica și teroarea au pus stăpânire pe locuitorii din Harkiv, unul din orașele bombardate. Un bătrân a fost filmat în timp ce privește cum blocul în care locuiește a fost ciuruit de rachetele rușilor. Bărbatul a reușit să supraviețuiască și a ieșit din locuință doar cu o pătură și telefonul mobil. În tot acest timp, pompierii ucrainieni efectuau acțiuni de recuperare a trupurilor neînsuflețite prinse în clădirile bombardate de ruși.
UPDATE, ora 15:20 / Aeroportul Ivano-Frankivsk, din Vestul Ucrainei, a fost distrus de rachetele rusești.
De asemenea, Mykhailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski, a declarat faptul că există posibilitatea ca trupele ruse să intre în cartierul guvernamental din centrul Kievului: ”Poate vom avea de a face cu o aterizare precisă. Acum există bătălii puternice în Hostomel (n.r. satul Hostomel, regiunea Kiev) și o încercare de a pătrunde în cartierul guvernamental este posibilă. Unul dintre obiective este înlăturarea conducerii țării”.
Sursa foto: Captură video