Ciclonul Boris a făcut ravagii în mai multe țări din Europa, iar în acest weekend a ajuns și în România. În județele Galați și Vaslui a fost dezastru din cauza inundațiilor. Oamenii și-au pierdut agoniseala de o viață, iar bilanțul morților a ajuns la 7. Autoritățile sunt acum în alertă pentru a ajuta oamenii afectați de viituri. Apa s-a retras și a lăsat o catastrofă în urma sa.
Mai multe localități din județele Galați și Vaslui au fost grav afectate de inundații. Reprezentanții Apelor Române au transmis că două baraje piscicole administrate de terți au cedat, iar localnicii au trecut prin momente extrem de grele. Și-au pierdut casele, animalele și chiar persoane dragi.
Citește și: Nou cod galben de ploi torențiale emis de ANM pentru România. Județele în care va fi prăpăd
În acest weekend, Ciclonul Boris a ajuns în România și a făcut prăpăd în județele Galați și Vaslui. Printre cele cel mai afectate localități se numără Cudalbi, Cuza-Vodă, Pechea, Slobozia-Conachi, Izvoarele și Cuca.
Oamenii au fost scoși din casele inundate cu ajutorul excavatoarelor. Apele au luat tot ce le-a stat în cale, iar localnicii au rămas doar cu hainele de pe ei. Mașinile și animalele au fost înghițite de ape. Mai mult decât atât, unele persoane și-au pierdut viața. Bilanțul morților a ajuns la 7.
În cele din urmă, apa s-a retras, însă a lăsat dezastru în urma ei. Câteva imagini realizate, recent, în localitatea Costache Negri, Galați, ilustrează catastrofa care s-a abătut asupra oamenilor afectați de inundații.
În imagini se poate observa că drumul a fost, pur și simplu, spart. În unele zone, abia se mai poate circula. Totodată, casele oamenilor sunt pline de noroi, iar lucrurile au fost aruncate în toate părțile.
Pericolul nu a trecut încă, iar inundațiile se extind și în alte zone ale țării. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a aprobat instituirea stării de alertă la nivelul județelor Vaslui și Galați, în urma hotărârilor Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență.
„În urma instituirii acestei stări (n.red. de alertă), există posibilitatea de a începe proceduri de achziție directă atât pentru bunuri de urgență, precum alimente, lucruri care sunt necesare pentru adăpostirea persoanelor, cât și posibilitatea de a începe pregătirea unor documentații pentru reabilitarea infrastructurii care a fost distrusă, fără a mai aștepta obținerea avizelor necesare.
Poți începe proceduri de achiziție simplificate și, în același timp, poți să începi să derulezi în momentul în care apele sunt retrase lucrări în primă urgență pe care să le poți pune în practică, cât se poate de rapid.”, a declarat Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării la B1 TV.
Citește și: Alertă pe Dunăre după ciclonul Boris. Autoritățile s-au mobilizat, avertisment pentru oameni