Imaginile care te vor emoționa! Celia leagănă la piept fetița pe care a botezat-o

Publicat: 07/08/2021 | 11:53

Mult prea repede trec anii! Azi ești doar un copil pus numai pe prostioare, în fața blocului, mâine, încerci să-și faci rostul în viață. Prietenii de joacă? Unii îți rămân aproape, alții se ”pierd”, se rup legăturile, dispar. Celia are o prietenă de suflet. Una specială, de când cele două erau două mogâldețe. A regăsit-o, după 10 ani de încercări. E stabilită în Italia, iar revederea s-a produs, întâmplător, fix de Ziua Prieteniei. Mai mult, cântăreața avea să-i boteze, atunci, micuța. CANCAN.RO are povestea, dar și imaginile emoționante, pe care vi le prezintă, în exclusivitate.

”E cea mai bună prietenă a mea. Din copilărie”, își începe povestea Celia. Doar că drumurile lor s-au separat, și încă foarte mult. Artista a preferat să rămână în țară, Simona și-a găsit fericirea în Italia, la Montalcino, unde s-a căsătorit. De 10 ani încearcă Celia să ajungă acolo, dar de fiecare dată a intervenit câte ceva. Și a amânat. Doar că acum nimic nu a mai oprit-o. Avea să se întâmple chiar într-o zi specială, Ziua Prieteniei. (CITEȘTE ȘI: CLIPE DE GROAZĂ PENTRU CELIA ȘI FAMILIA EI! TOȚI S-AU ÎMBOLNĂVIT DE COVID-19: ”COȘMAR!”)

Celia s-a întâlnit, după 10 ani, cu cea mai bună prietenă a ei și i-a botezat fetița

Celia și-a regăsit, după 10 ani, prietena din copilărie și i-a botezat fetița

Celia, soțul ei, Ardeli, și fiul lor au plecat în vacanță, în Italia. Cântăreața urma să-și reîntâlnească prietena, mai mult, participa la un mare eveniment: îi boteza fetița! S-a întâmplat duminica trecută, într-un cerc restrâns, între prieteni, iar imaginile pe care CANCAN.RO sunt emoționante. Celia, la scurt timp după ceremonie, o ține la piept pe micuța Gioia. ”Am fost nași la un botez aici, la Montalcino, și am mai legat cu câteva zile de vacanță, dacă tot am venit până în Italia. Am trăit niște emoții… Eu trăiesc actul botezului cu mult suflet, așa, m-a impresionat, am avut multe emoții și trăiri frumoase”, a dezvăluit Celia. (NU RATA: CUM AU REUȘIT CELIA ȘI FAMILIA EI SĂ ÎNVINGĂ COVID-UL. „SIMȚEAM CĂ MĂ ARDE INIMA”)

Tot ea a dat amănuntele. ”Mama fetiței este chiar cea mai bună prietenă a mea, din copilărie, adică cea pe care am cătutat-o dintre toate prietenele de când a plecat ea din țară. Mereu a fost o legătură specială între noi. De atâția ani noi nu am reușit să ne vedem, dar, uite, nimic nu e întâmplător că, fără să ne dăm seama, am ajuns la ea fix de Ziua Prieteniei. N-am reușit atâția ani să vin la ea…că de 10 ani tot zic că vin, vin, vin și tot nu ajungeam și, uite, am ajuns chiar în acea zi și fără să-mi dau seama. Am realizat chiar atunci când am ajuns că e o si specială. Ea m-a chemat, să fim nași la botez. Pe fetiță o cheamă Gioia, care înseamnă bucurie”, a spus Celia.

La scurt timp după ce a încheiat vacanța, cântăreața avea să scrie pe Instagram: ”Învață-ne, Doamne, să ne bucurăm de prezent, să apreciem clipa, să iubim, să ne dam voie sa fim fericiți, să iertăm, să lăsam toate bagajele sufletești în grija ta și să ne bucurăm de viața pe care ne-ai dat șansa să o trăim împreună! Vă iubesc de mă topesc!”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult