Irina Rimes este fără doar și poate una dintre cele mai bune voci din România, drept pentru care este extrem de solicitată atunci când vine vorba de evenimente private sau concerte. De curând, artista a susținut un program muzical în fața fanilor, însă ceea ce avea să se întâmple în văzul tuturor, nici măcar nu i-a dat de bănuit artistei.
Irina Rimes a făcut o gafă de proporții în timp ce se afla pe scenă, iar admiratorii înfocați nu s-au mai putut opri din râs! Imaginile au devenit virale pe TikTok, iar internauții au luat cu asalt secțiunea de comentarii.
Celebra artistă din Republica Moldova a marcat un moment extrem de amuzant în timpul concertului, căci i s-au defectat căștile prin care își putea auzi vocea, iar asta a făcut-o să „iasă” din ritm. Întregul moment s-a transformat într-un dezastru, iar mulți s-au întrebat ce s-a întâmplat cu vocea artistei care de obicei face furori pe scenă. Dilema spectatorilor a fost dezbătută intens atât la eveniment, cât și în spațiul online după ce filmulețul a devenit viral.
Nu este prima dată când jurata de la „Vocea României” trece printr-un moment atât de jenant. În urmă cu câțiva ani, în timp ce cânta la un festival, cântăreața a rămas cu zona intimă la vedere. Totul s-a întâmplat după ce aceasta a încercat să se apropie cât mai mult de fani și s-a așezat pe scenă. Însă, spre surprinderea tuturor, dispozitivele de fotografiat au imortalizat o mare parte din lenjerie vedetei.
Cu toate acestea, fanii au ignorat momentul și au continuat să îi asculte melodiile care de-a lungul timpului au făcut senzație pe piața muzicală. Nu degeaba cântăreața are un succes răsunător și o comunitate de fani care i-a adus tot timpul ropote de aplauze.