Tragedia de la Cernobâl s-a petrecut pe data de 26 aprilie 1986, la 01:23 noaptea. Reactorul #4 al centralei a suferit o explozie catastrofală a cazanelor sub presiune de abur din componența acestuia, ceea ce a dus la declanșarea unui incendiu și a mai multor explozii adiționale și scurgeri radioactive. Centrala electrică se afla în apropiere de orașul Prîpeat, Ucraina.
Acest dezastru este considerat cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive au căzut în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.
Accidentul nuclear de la Cernobîl a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului sovietic să devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus – au fost supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor.
Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiație” din certificatele de deces. O eventuală tentativă de decelare a contribuției radiației emise din cauza accidentului la mortalitatea prin cancer în populația fostei Uniuni Sovietice e complicată de faptul că nu se cunoaște cu precizie nici măcar incidența naturală a multor tipuri de cancer, arhivistica medicală în U.R.S.S. fiind, în mod vădit, extrem de primitivă, atât înainte cât și după accident. (Sursa foto – theatlantic.com)
”Zona Morții” a devenit azi un punct de atracție pentru turiștii amatori… ”turism extrem”. Evgheni Gonciarenko, angajat în zona de excludere de la Cernobîl: „Putem afirmă că nivelul actual nu este benefic pentru sănătate. Nu este benefic să trăieşti în această zonă”.
Teoretic, zona de excludere ar trebui să fie un teritoriu-fantomă. Solul şi anumite suprafeţe de pădure sunt în continuare radioactive. Cu toate acestea, există studii recente care susţin că teritoriul contaminat se transformă, în lipsa oamenilor, într-o „rezervaţie naturală”. Biologii au observat cum multe specii de animale, dispărute înainte de accident, populează acum pădurile radioactive. O echipă Digi24 a pătruns în „zona interzisă” şi a surprins cum viaţa încolţeşte în mijlocul unui peisaj postapocaliptic, conform digi24.ro.