Imagini tulburătoare cu fotbalistul favorit al lui Gigi Becali. A fost prins drogat la volan, iar acum… Leșinat în scara blocului!
Ghinioanele s-au ținut lanț de Cristi Tănase (36 de ani), cel cunoscut drept Dodel. Fostul căpitan preferat al lui Gigi Becali a marcat mai multe momente care au contribuit la declinul său. Într-o filmare tulburătoare, unul dintre cei mai talentați fotbaliști din ultimele două decenii ale României apare plin de sânge, aproape leșinat, rezemându-se de o ușă. Povestea nefardată a fostului fotbalist este cutremurătoare, iar informațiile se află mai jos, în articol.
Ultimele imagini cu fostul fotbalist Cristi Tănase, publicate de ProSport (vezi AICI), scot la suprafață o realitate crudă și nefardată a situației în care se află. Fostul căpitan preferat al lui Gigi Becali, în vârstă de 36 de ani, a fost surprins într-o ipostază tulburătoare: singur, plin de sânge, stând rezemat de o ușă. În videoclipul de mai sus, se poate observa că fostul fotbalist ar părea ușor confuz și cu o privire ce transmite tristețe.
Fotbalistul favorit al lui Gigi Becali a rămas fără permis, după ce a fost prins drogat la volan
Cel supranumit Dodel a trecut printr-o serie de obstacole, în ultimii ani. Cel mai recent episod tulburător face referire la problemele pe care le are cu autoritățile. Cristi Tănase a fost surprins, în decembrie 2023, sub influența substanțelor interzise la volan. Atunci, oamenii legii din Pitești i-au deschis dosar penal, iar fostul fotbalist a mers la IML pentru a i se preleva probe. A fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ. Supus la Drugtest, rezultatul a ieșit pozitiv la o substanță interzisă. Permisul de conducere i-a fost suspendat. Nu este prima oară când fostul fotbalist are probleme cu legea. În anul 2010, a fost prins sub influența băuturilor alcoolice la volan. A rămas fără permisul auto și la momentul acela.
„Piteșteanul Cristian Tănase, zis Dodel, fost fotbalist, a fost depistat, în această seară, drogat în trafic, de către polițiștii biroului rutier Pitești. Fostul fotbalist, în vârstă de 36 de ani, a fost oprit pentru un control de rutină la marginea orașului, spre comuna Bradu.
Cum polițiștilor li s-a părut ciudat atât comportamentul lui, cât și modul în care îi privea, i-au pus fiola, dar etilotestul a arătat că nu consumase alcool. Pasul următor a fost, firește, testarea cu aparatul drugtest. Acesta a ieșit pozitiv la o substanță stupefiantă, așa că polițiștii l-au dus la spital, unde i-a fost recoltat sânge, pentru a stabili ce drog a consumat.
Fostul fotbalist a fost dus, apoi, la audieri și a rămas fără permis de conducere pe perioada cercetărilor, fiindcă i-a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise”, au declarat surse din poliție pentru PRO TV.
Potrivit ProSport, Cristi Tănase, alias Dodel, a trecut printr-o serie de schimbări, de-a lungul timpului. Încă de la o vârstă fragedă și-a dorit să devină fotbalist. Dorință care i s-a îndeplinit. La vârsta de 22 de ani, Tănase se transfera de la FC Argeș la FCSB, echipa roș-albaștrilor care avea să-i devină „casă”. A câștigat 7 trofee cu echipa patronată de Gigi Becali. Fostul fotbalist a mai evoluat la Dacia Mioveni, Tianjin Teda, Sivasspor, Karabukspor, Eskisehirspor, Giresunspor și Academica Clinceni. După „era” FCSB, a reajuns la FC Argeș, iar în vara lui 2022 avea să se retragă de pe teren.
Pe lângă problemele expuse anterior, Dodel a mai fost implicat într-un conflict cu membrii Clanului Caran. A fost scandal într-un local de lux de pe Șoseaua Nordului din București, după ce fostul fotbalist ar fi încercat să lovească un bărbat. Incidentul ar fi avut loc în toiul nopții, în jurul orei 02:30, conform informațiilor exclusive furnizate de Gândul, iar informațiile se regăsesc AICI.
Va deveni tătic
Fostul fotbalist a reușit să își dobândească carnetul de antrenor, așteptând să își ia B și A (licențele). De altfel, în cadrul unui interviu mărturisea că s-ar vedea, cel puțin la început, antrenor secund. Și-ar dori să devină secund la FCSB.
Conform informațiilor, Cristi Tănase s-a căsătorit cu Adina Maria, o tânără care îi oferă liniște. La începutul lui 2024, s-a aflat și vestea cea mare: fostul jucător va deveni tătic, partenera fiind gravidă în 7 luni.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.