Imagini şocante într-un supermarket din Craiova. Un minor aflat la furat o ameninţă pe vânzatoarea magazinului că o loveşte cu o sticlă de vin în cap. Pe înregistrarea de pe camerele de luat vederi se vede cum femeia este îngrozită şi îşi acoperă faţa cu mâinile, încercând să se apere. (VEZI ŞI: VIDEO EXCLUSIV. Furt spectaculos la Arad, după metoda "Bebeluşul". Hoţilor nu le-a păsat de camerele de supraveghere)
Minorii au intrat ziua în amiaza mare în supermarket şi au încercat să fure. În momentul în care vânzătoarea i-a luat la bani mărunţi, unul dintre ei a luat o sticlă de vin de pe raft şi a ameninţat-o că o loveşte. Disperată, femeia a pus mâinile în faţă, încercând să se apere de furia atacatorului.
“Au venit să fure şi nu au reuşit şi în cazul acesta m-au ameninţat. Cui nu i-ar fi frică la aşa ceva?”, spune Sorina Grecu, angajata ameninţată, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.
Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.
„Un minor s-a prezentat în interiorul unităţii comerciale şi a ameninţat-o că o loveşte cu o sticlă pe care o luase de pe raftul magazinului. Poliţiştii au întocmit dosar penal de cercetare penală, oamenii legii continuă cercetările în vederea identificării autorului”, a declarat Cătălin Dochia, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. (NU RATA, AICI: Hoţii sunt inventivi în judeţul Ialomiţa. Prin ce metodă fură acum. “Un furtun…”)
Minorii sunt cercetaţi în stare de libertate, iar legea spune clar că până la vârsta de 16 ani nu pot fi traşi la răspundere.
ELENA AILUŢOAEI