Imagini șocante în Maramureș. Târât și abandonat în șanț după ce ar fi fost lovit de mașina Poliției de Frontieră. Reacția instituției
Imaginile în care un bărbat e târât de polițiștii de frontieră într-un șant de la marginea drumului au șocat întreaga țară. Locuitorii din Valea Vișeului, județul Maramureș, îi acuză pe agenți că au lovit cu mașina o persoană, după care au lăsat-o lângă carosabil.
De partea cealaltă, instituția se apără și susține că bărbatul s-a aruncat în fața mașinii și că polițiștii l-au scos de pe drum pentru a-l proteja, până când ambulanța ar fi sosit la fața locului.
„Persoana de sex masculin (…) la vederea mașinii s-a aruncat de partea laterală a acesteia și a căzut pe partea carosabilă. Conducătorul auto a intervenit imediat, a verificat starea persoanei, a scos-o de pe partea carosabilă și a solicitat la fața locului o ambulanță și un echipaj din cadrul Secției de Poliție 6 Leordina. Persoana în cauză a fost dusă la Spitalul orașului Vișeu de Sus pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol”, susțin reprezentanții Poliției de Frontieră.
„Ambele persoane au fost testate cu aparatul etilotest, conducătorul auto negativ, cealaltă persoană cu o alcoolemie de 0,98 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, a mai precizat Poliția de Frontieră conform libertatea.ro.
„Da, omul era băut, l-am văzut că se clătina, însă nu e normal să te porți așa cu cineva lovit?”, a fost reacția unui sătean.