Imagini rare cu Sofia Vicoveanca într-un interviu de colecţie. Secretul ştiut de puţini despre cântăreaţa de muzică populară
Puţini sunt aceia care ştiu că, pe lângă superbele cântece pe care le are, Sofia Vicoveanca scris poezii. De altfel, a lansat trei volume până acum. Când nu e pe scenă, în faţa românilor, şi nu scrie poezii, solista îşi petrece timpul împreună cu cele două nepoate, care nu îi spun „bunică”, ci „mămuca”.
“Cu multă muncă au fost ultimii 10 ani. Dar timpul trece şi lasă urme. (…). Sunt momente în care pot să scriu poezii. Eu am trei volume de poezii apărute pe piaţă. (…). În faţa publicului nu trebuie să arăţi ce e în sufletul tău. (…). Mama mea m-a vrut să fiu bună gospodină şi iată, de 58 de ani sunt pe drumuri. (…). Eu nu sunt «bunica»), sunt «mămuca»). (…)”, a declarat Sofia Vicoveanca în cadrul emisiunii “La Măruţă”.
În cadrul interviului de colecţie, au rulat imagini rare cu vedeta. Celebra artistă de muzică populară a dezvăluit care sunt două dintre sfaturile preţioase primite de la mama ei, Veronica Fusa, şi pe care le-a respectat. Ea a învăţat-o să nu vorbească mult şi să nu râdă tare, zgomotos.
În urmă cu câţiva ani, artista a povestit pentru Revista Taifasuri că în familia ei au fost patru copii, dar fraţii ei au murit. Părinţii Sofiei Vicoveanca au trăit o adevărată dramă după ce băieţii s-au stins din viaţă. În momentele de suferinţă prin care a trecut, cântăreaţa de muzică populară s-a rugat foarte mult.
„După ce s-a întors tata din prizonierat, s-au născut fraţii mei, doi flăcăi şi o soră, ea fiind cea mai mică. Băieţii au murit unul după altul, la o distanţă de patru ani, şi ca într-un blestem, şi la primul, şi la cel de-al doilea, în ziua înmormântării, eu a trebuit să cânt. Când am ajuns acasă, numai părinţii au ştiut de sufletul şi de amarul meu”, a declarat Sofia Vicoveanca pentru Revista Taifasuri.
Sofia Vicoveanca, pe numele real Sofia Fusa, s-a născut pe 23 septembrie 1941, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi, din Ucraina.