Lora şi Ionuţ Ghenu şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu. Alături de cei doi au fost astăzi cele mai dragi persoane din viaţa lor. Părinţii mirelui nu au lipsit de la eveniment, iar CANCAN.RO a surprins imagini rare cu aceştia. De cealaltă parte, blondina nu a fost însoţită de cei care i-au dat viaţă pentru că i-a pierdut la distanţă de câţiva ani.
Lora şi Ionuţ Ghenu au trăit emoţii intense în urmă cu doar câteva ore. După 10 ani de relaţie cei doi şi-au jurat iubire veşnică, iar acum urmează să petreacă alături de familie şi prieteni. Ceremonia de la biserică a fost una extrem de emoţionantă, iar la final, mirii au ieşit din biserică cu ochii în lacrimi.
„Am amânat de multe ori (n.r. nunta), dar iată că a fost 2024 momentul. Este un an foarte special, un an karmic, un an cu o energie foarte puternică și anul acesta ne-a ales pe noi. Suntem fericiți. Pe nași îi iubim foarte mult, ne-au ajutat în toată relația noastră. Au fost lângă noi de la început și abia așteptăm să plecăm într-o vacanță”, a spus artista.
Încărcaţi de sentimente puternice au fost şi socrii mari. Părinţii lui Ionuţ Ghenu au ieşit de mână din lăcaşul de cult, cu zâmbetul pe buze. Soacra mare a fost îmbrăcată într-o rochie crem care îi scotea silueta în evidenţă. Soţul său a optat pentru un costum clasic, negru cu o cămaşă albă şi cravată. Este prima apariţie publică a părinţilor lui Ionuţ Ghenu. Partenerul Lorei a fost extrem de discret în ceea ce priveşte viaţa personală, însă această ocazie a fost perfectă pentru ca fanii să îi descopere familia.
De asemenea, soţul artistei are şi două surori superbe. La biserică, tinerele şi-au făcut apariţia în ţinute roşii. Una dintre ele a optat pentru o rochie lungă şi mulată pe corp, iar cealaltă a fost mult mai îndrăzneaţă şi a ales o rochiţă scurtă.
Pentru celebra artistă fericirea nu a putut fi completă în cea mai importantă zi din viaţa ei. Asta pentru că nu i-a avut aproape pe părinţii ei. Într-o emisiune de televiziune, Lora povestea despre tatăl său, pe care l-a pierdut când era doar o copilă și avea patru ani. Tatăl cântăreței a fost un mare chirurg, după cum mărturisea chiar vedeta.
Din nefericire, cântăreaţa a pierdut-o şi pe mama ei în 2020 după o luptă lungă cu o boală nemiloasă.
„Tata a fost medic, chirurg specialist urolog, genul care a intrat cu 10, a terminat cu 10. S-au cunoscut în campus, mama era studentă la Farmacie, amândoi studenți la Iași. Oamenii, pe lângă faptul că erau inteligenți, erau și frumoși, și talentați, amândoi au avut activități artistice, dar mai mult în vremea liceului, era perioada care era… Nu era vreo industrie în perioada aia”, a povestit cântăreaţa în urmă cu ceva timp.
Cine deține informații despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.