Vesel, cântând din toți plămânii o manea care făcea furori în anii ’80. V-ați imaginat că l-ați putea vedea vreodată pe morocănosul Gică Hagi în asemenea ipostaze? Ei bine, nici noi! Imposibilul a devenit, însă, realitate. CANCAN.RO vă prezintă imagini spectaculoase cu cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, în ipostaze inedite. Nu singur, ci alături de prima sa soție, Leni Celnicu, la o petrecere de la Constanța, imediat după câștigarea unui meci al echipei naționale.
Atunci când spui Hagi, spui cel mai bun fotbalist al României, dar nu numai atât. Spui curaj, perseverență, pasiune dusă la extrem, sârguință și muncă asiduă. Ajuns la vârsta de 58 de ani, cel intitluat “Regele” sportului cu balonul rotund nu a fost întrecut până acum pe teren, dar nici în afara lui. A pus bazele celei mai puternice academii de fotbal din România și a creat talente pe bandă rulantă. Și-a investit agoniseala de o viață într-o afacere în care era puțin probabil să nu iasă păgubit, ținând cont de nivelul actual al sportului românesc. Gică Hagi a jucat, însă, totul pe o singură carte. Nu a ținut cont de pronosticuri, de sfaturile sceptice și nici de faptul că este un caracter total neînțeles, chiar și de apropiații săi. Și-a urmat visul, acela de a lăsa în urmă o avere incomensurabilă fotbalului de la noi și nu numai.
Asemenea unui geniu, Gică Hagi are un caracter aparte. Greu de descifrat de unii, greșit catalogat de alții, patronul Farului Constanța și-a făcut un renume în a nu fi cea mai socialbilă persoană din lume. Nu-i plac reuniunile, urăște să meargă la chermeze și își petrece mare parte din timp la baza sportivă din Constanța. Puținul timp liber îl petrece cu soția, copiii și rareori cu prietenii adevărați. De altfel, este cunoscut faptul că “Regele” nu stă prea mult pe gânduri între a alege un antrenament înaintea unui meci important și ziua de naștere a unui membru din familie ori apropiat. Desigur, îl veți regăsi întotdeauna pe teren, alături de fotbaliștii lui.
În acest context, cunoscut deja unei țări întregi, vi-l puteți imagina pe Gică Hagi dansând de zor pe ritmurile unei manele, melodie ce făcea furori la începutul anilor ’80? Da, ați citit bine, nu este o cacealma. CANCAN.RO vă prezintă imagini spectaculoase cu Gică Hagi, în anul 1988, la o petrecere, în Constanța, imediat după meciul amical dintre Romania și Albania 3-0. Fericit din cale afară pentru victoria cu pricina, fostul mare fotbalist a acceptat să participe la o petrecere alături de câțiva colegi, staff-ul tehnic, dar și însoțit de cea care-i era soție pe atunci, Leni Celnicu. Cu un pahar de vin pe masă și cu lăutarii cântându-i ritmat la ureche, Hagi a oferit un număr de zile mari. A fredonat cât l-au ținut plămânii și a dansat…pe scaun. A pocnit din degete, s-a unduit pe scaun în ritmuri de dans și i-a interpretat la ureche soției sale de atunci, referenul piesei.
VEZI ȘI: Cum a cucerit-o Hagi pe soția sa, în urmă cu 24 de ani, de când sunt căsătoriți: ”Venea să mă…”
Melodia, interpretată admirabil de actualul patron al echipei Farul Constanța, a fost, parcă, una predestinată, dacă ținem cont că versurile i-ar fi picat mănușă, la doar doi ani de la momentul petrecerii. În 1990, Hagi s-a hotărât să divorțeze de Leni, motivând că aceasta nu era femeie de casă, ci o interesa mai mult viața socială și traiul îmbelșugat:
“Te cunosc după sandale, cenușăreaso
Că ești fată de locale, cenușăreaso
(oooo) Te cunosc după sandale cenușăreaso
Că ești fată de locale cenușăreaso.
Te-am iubit să moară mama, te-am iubit cu foc
Te-am iubit să moară mama n-am avut noroc
Te-am iubit să moară mama, te-am iubit cu foc
Te-am iubit să moară mă-ta n-ai avea noroc.”
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
NU RATA: Gică Hagi împlineşte astăzi 52 de ani. Gică Popescu a povestit cum a ajuns să fie cumnatul „Regelui”