Imagini nedifuzate la TV! Ce a putut spune Cristina despre Andrei, soțul ei. Diandra nu a fost de acord și a lansat acuzații

Publicat: 14/08/2024 | 14:58
Diandra a fost foarte defensivă cu Cristina. (CAPTURĂ FOTO)

A avut loc o confruntare de gradul zero la Insula Iubirii! Cristina Rotaru a fost pusă față în față cu Diandra, ispita care a început o relație cu soțul ei în cadrul emisiunii. Încă de la început, discuția a fost una aprinsă, iar cele două au avut replici acide una la adresa celeilalte. Totuși, la televizor a fost difuzată doar o mică parte a discuției. Acum, au ieșit la iveală imagini nevăzute pe micile ecrane.

Andrei și Cristina Rotaru au venit să își testeze relația la Insula Iubirii, după 9 ani de căsnicie. Telespectatorii au avut un șoc atunci când au văzut că bărbatul s-a îndrăgostit în doar câteva zile de o altă femeie, Diandra. Imaginile cu cei doi au ajuns la Cristina și au făcut-o să sufere enorm. Astfel, producătorii au decis să le pună pe cele două față în față.

Citește și: Adevăratul motiv pentru care Andrei Rotaru s-a îndrăgostit de ispita Diandra. Seamănă izbitor cu fosta lui mare iubire!

Imagini nedifuzate la TV cu întâlnirea dintre Cristina și Diandra

Întâlnirea dintre Cristina și Diandra a fost unul dintre cele mai tensionate momente de la Insula Iubirii. Totuși, discuția a fost mult mai lungă decât partea pe care telespectatorii au văzut-o pe micile ecrane.

Au ieșit la iveală imagini nedifuzate la televizor, iar între cele două femei au existat o serie de replici acide. Diandra a susținut că soția lui Andrei ar trebui să își dorească mai mult de la viață și să evolueze, însă Cristina nu a fost de acord.

„Diandra: Din punctul meu de vedere nu există «nu pot», ci «nu vreau să fiu altfel». Asta în traducere liberă este «nu vreau să evoluez».

Cristina: Nu vreau să mă schimb pentru cineva, vreau să trăiesc pentru ceea ce sunt și vreau să fiu iubită și acceptată așa cum m-am născut. Dacă iubești un om, nu trebuie să îl faci să funcționeze după principiile tale.

Diandra: Corect, nu trebuie să te schimbi pentru nimeni, însă trebuie să îți dorești să fii cea mai bună versiune a ta.”, a fost discuția dintre Diandra și Cristina.

Totodată, Diandra i-a spus Cristinei că ar trebui să privească experiența emisiunii Insula Iubirii ca pe o binecuvântare, lucru care a enervat-o la culme pe concurentă. Soția lui Andrei a ținut să îi amintească ispitei că suferă foarte mult în urma celor întâmplate în Thailanda.

„Cred că nu știe ce vorbește. Ce să mă ajute? A spus cineva că vreau să mă îndrăgostesc în viitor ca să îmi schimb comportamentul și să nu îl rănesc pe viitorul partener? O binecuvântare că am aflat că sunt un om rece și închis? Da, este o binecuvântare. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce trăiesc acum. Mulțumesc pentru durerea care mă macină în fiecare zi și în fiecare noapte.”, a spus Cristina.

Ce spus Cristina despre soțul ei, Andrei

Cristina Rotaru a făcut o serie de dezvăluiri despre soțul ei chiar în fața ispitei Diandra. Concurenta a susținut că Andrei este un bărbat foarte gelos. De asemenea, a încercat să o schimbe după bunul lui plac, însă ea nu a putut să se muleze după principiile lui.

„Andrei și-a dorit tot timpul să mă transforme în ceva ce eu nu sunt. Probabil a ajuns aici cu gândul să mă testeze pe mine. Credea că sunt la fel ca fostele lui. A rămas un pic închis în trecut și am simțit chestia asta din partea lui. Noi eram conectați non stop și de aceea nu ne-am dat șanse să ne arătăm geloziile, dar Andrei este un tip gelos. Ți-am zâmbit în prima seară la cină, el s-a supărat pe mine. Andrei știa că eu am meseria pe care o am, știa că pensez și domni. În momentul în care mă vedea, nu îi convenea că răspund politicos sau zâmbesc la cineva. Andrei nu este un om rău, dar vrea să mergi după principiile lui, dar eu nu am vrut să îmi schimb caracterul.”, a mărturisit Cristina Rotaru.

Citește și: Andrei a făcut ochii mari! Cristina, îmbrăţişări cu ispita care i-a căzut cu tronc: „Mi-aş dori să o văd îndrăgostită”

This browser does not support the video element.