Imagini LIVE din punctul fierbinte al Capitalei! Vezi ce se întâmplă ACUM la Marşul Diversităţii!
UPDATE: Membrii comunităţii LGBT, prezenţi în această sâmbătă la „Marşul diversităţii“ au început să danseze în plină stradă, în apropierea Guvernului, acolo unde au ajuns de la Arcul de Triumf. Alături de ei a fost şi Floricica Dansatoarea, care a participat la eveniment încă de când s-a dat startul, în urmă cu două ore.
UPDATE: Momente spectaculoase la „Marşul Diversităţii“, după ce mai mulţi oameni prezenţi la o nuntă au decis să părăsească evenimentul din familie pentru a putea asista şi ei la parada LGBT. Asta deoarece şi steagul de câţiva metri, care e adus în fiecare an, a fost purtat pe braţe de către participanţi, aşa cum se poate observa şi în imaginile transmise Live de către CANCAN.ro.
UPDATE: Mii de oameni au pornit la pas, în aceste momente, prin ploaie, spre Piaţa Victoriei, pe Şoseaua Kiseleff. Cei prezenţi au ales să se îmbrace colorat sau să aibă la ei obiecte în nuanţele curbeului, cunoscut ca fiind „marca“ LGBT (Lesbian Gay Bisexual şi Transgender).
UPDATE: În urmă cu puţin timp au ajuns la manifestaţia din zona Arcului de Triumf a Capitalei şi celebrităţi de la noi precum Amalia Năstase sau Remus Cernea alături de soţia sa. De asemenea, şi Tudor Breazu, unul dintre cei anchetaţi în dosarul „Gala Bute“ a venit să îşi arate sprijinul pentru comunitatea LGBT. Nu numai atât, pentru că o altă personalitate care s-a făcut remarcată a fost Hans Klemm, ambasador al Statelor Unite ale Americii în România.
UPDATE: Toată lumea venită în această sâmbătă la „Marşul diversităţii“ a rămas uluită atunci când au observat-o în mulţime pe Floricica Dansatoarea, care a mărturisit că a venit pentru a-şi arăta aprecierea pentru tineri, mărturisind că aceştia au făcut-o celebră.
UPDATE: Participanţii de la „Marşul diversităţii“ nu s-au lăsat speriaţi de vremea urâtă, pentru că au venit „înarmaţi“ şi cu umbrele în culorile curcubeului, simbolul LGBT. Şi forţele de ordine sunt prezente la manifestaţie pentru a asigura bunul mers al lucrurilor, dar şi pentru a preîntâmpina incidentele violente.
UPDATE: Cei prezenţi la „Marşul diversităţii“, desfăşurat în această după-amiază în Capitală, au venit cu baloane multicolore, steaguri, dar şi pancarte pe care au scrise diverse mesaje de susţinere pentru comunitatea LGBT.
„Marşul diversităţii“ se află în acest an la cea de-a 13-a ediţie, iar participanţii au pornit de pe Şoseaua Kiseleff, de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei. De asemenea, evenimentul care sprijină drepturile persoanelor LGBT este organizat de către Asociaţia Accept, iar în aceste momente câteva mii de persoane s-au strâns pentru a participa la respectiva acţiune. Prezent este şi deja celebrul steag-curcubeu, simbolul LGBT. Totodată, CANCAN.ro se află la faţa locului, de unde transmite imagini în direct, pe Facebook. Traficul rutier din respectiva zonă a fost restricţionat pe durata desfăşurării manifestaţiilor, care se vor încheia în jurul orei 19:30, în această după-amiază.
Asociaţia Accept apară şi promovează drepturile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender) la nivel naţional. „Alătură-te miilor de oameni care ies an de an în stradă să ceară drepturi egale şi vizibilitate pentru comunitatea LGBT!“, a fost mesajul organizatorilor de pe pagina oficială.