IMAGINI LIVE cu fosta soţie, sora şi fiul lui ADAMESCU! Scandal chiar în aceste momente, la IML, pe cadavrul miliardarului!

De: Cancan
Publicat: 26/01/2017 | 12:26

UPDATE 17:59: Institutul de Medicină Legală (IML) a încheiat autopsia fostului om de afaceri Dan Adamescu şi au eliberat Certificatul de Deces necesar familiei pentru a organiza funeraliile. Medicii legişti au stabilit că decesul lui Dan Adamescu a fost cauzat de bronhopneumonie şi insuficienţă cardiorespiratorie. Înmormântarea va avea loc vineri a anunţat familia.

UPDATE 14.30: Astăzi, trupul neînsufleţit al lui Dan Adamescu este ridicat de la Medicina Legală, dar nu de fiul omului de afaceri, Alexander Adamescu, ci de fosta soţie a acestuia, Carmen Palade. Trupul neînsufleţit va fi depus la o capelă din centrul Bucureştiului, acolo unde vor avea loc şi funeraliile.

Fosta soţie a lui Dan Adamescu şi sora acestuia se vor ocupa împreună de înmormântarea miliardarului mort în urmă cu câteva zile, a anunţat joi avocatul familiei.

 

UPDATE 14.13: ”Conform certificatului IML, cauza decesului este bronho-pneumonie şi insuficienţă cardiacă”, a declarat avocatul Cătălin Dancu.

UPDATE 14.00 ”A fost finalizată autopsia, iar sicriul va fi preluat de fosta soţie”, a declarat un reporter de la Romania TV.

”Autopsia abia acum s-a finalizat. Am sunat-o pe soţie, nu vrea să se pună de acord. Preşedintele IML încalcă drepturile fiului şi drepturile nurorii. Ea a simţit mirosul banilor lui Adamescu. Eu vreau să fac apel la oamenii care au ţinut la el vă rog opriţi-o! Noi vrem să aibă şi el parte de puţină dreptate. Soţul meu stă şi plânge şi nu îi vine să creadă. Ea vrea să pună mâna pe certificatul lui de deces”, a declarat nora lui Adamescu.

UPDATE 13.50: Soţia fostului om de afaceri Dan Adamescu are o nouă intervenţie în care arată ce îşi doreşte fiul vitreg, Alexander Adamescu şi armata de avocaţi angajată de acesta. Carmen Adamescu demontează toate acuzaţiile şi argumentele fiului vitreg al omului de afaceri, potrivit stiripesurse.ro:

”Într-un drept la replică la Comunicatul de presă pe care l-am trimis pe data de 25 ianuarie 2017, fiul meu vitreg, Alexander Adamescu, continuă să intoxice opinia publică cu date false şi afirmaţii denigratoare la adresa mea. Pentru justa informare a publicului şi clarificarea din punct de vedere legal a situaţiei, ţin să precizez următoarele:

1. Numele meu este în continuare Carmen Adamescu şi, de jure, sunt văduva defunctului Dan Adamescu, întrucât procesul de divorţ, extrem de mediatizat, nu a fost judecat decât în primă instanţă şi este în continuare pe rolul Judecatoriei sectorului 1 – Secţia Civilă, Dosar nr.  85924/299/2015.

Prin urmare, până la o hotărâre definitivă a instanţei, conform prevederilor Codului Civil art. 382, nu se schimbă nimic din datele de stare civilă ale soţilor care divorţează. De aceea, voi considera că orice referire în spaţiul public la Carmen Palade se referă la altcineva şi solicit mass media să-mi respecte identitatea atunci când se referă la mine.

2. Faptul că l-am susţinut pe defunctul meu soţ de-a lungul întregii perioade de arest preventiv a fost demonstrate, în instanţă, prin extrasele din registrul de vizite de la Penitenciarul Rahova, ce consemnează numarul maxim de vizite, permise de regulamentele interne ale Penitenciarului, pe toata durata perioadei de arest. După separarea noastră şi declanşarea divorţului, conform Codului Familiei (art. 41), încetează obligaţia soţilor de a-şi acorda reciproc sprijin moral, lucru normal, pe care îl înţelege oricine a trecut printr-o astfel de situaţie. Cu toate acestea, am păstrat legătura cu Dan Adamescu, interesându-mă periodic de starea sa de sănătate şi chiar oferindu-mă să-l ajut să fie consultat şi să-şi trateze problemele de sănătate la medicul familiei noastre.

3. Din ascunzişul său de la Londra, unde se sustrage arestului internaţional şi urmăririi sale de către justiţia română, fiul meu vitreg îşi permite să judece autenticitatea lacrimilor şi acţiunilor mele. Numai că eu, în virtutea respectului pe care îl voi purta mereu defunctului meu soţ, m-am mobilizat imediat si am inteles să organizez funeraliile. Fiul meu vitreg a trimis, la rândul său, pe unul dintre avocaţi, pentru a ridica trupul soţului meu. Las publicul să decidă cui îi pasă cu adevărat de modul în care Dan Adamescu va fi însoţit pe ultimul drum: fiului meu vitreg, care nici măcar nu va veni să-şi ia rămas bun şi să-i dea defunctului sărutul de pe urmă, sau cea care i-a fost parteneră şi soţie vreme de 22 de ani şi care, trecând peste disensiunile anterioare, îi va fi alături până la capăt?

4. Mai mult, este bine ca opinia publică să afle faptul că avocatul trimis de fiului meu vitreg, a  prezentat la IML:

– o decizie judecătorească despre care ştia prea bine că nu este valabilă, nefiind definitivă şi care a fost atacată cu apel chiar de răposatul meu soţ, precum şi

– o împuternicire neautentificată de un notar – deci tot fără valoare juridică.

Numai că regulile INML spun că trupul defunctului este predat doar soţiei (care era prezentă) sau fiului (care este la Londra), încredinţarea sa unui străin, chiar împuternicit, făcându-se doar în situaţia în care niciunul dintre membrii familiei nu s-ar fi prezentat. Constatând că nu poate să-l intimideze pe funcţionarul INML (al cărui profesionalism ţin să-l apreciez în mod deosebit), a proferat o serie de jigniri la adresa mea, total nepotrivite cu contextul în care ne aflam şi cu respectul pe care orice bun creştin îl are faţă de membrii familiei unui defunct.

5. Informaţiile de ieri legate de depunerea trupului neînsufleţit la capelă şi data înmormântării au fost transmise publicului de bună-credinţă, pe baza aranjamentelor pe care le-am făcut, în calitate de soţie, înainte de a ajunge la INML. Voi reveni cu detalii actualizate după ce voi ridica astăzi trupul soţului meu de la IML.

6. În fine, lansarea repetată de către fiul meu vitreg a unor afirmaţii injurioase şi nefondate referitoare activitatea mea din cadrul Unirea Shopping Center, demonstrează opiniei publice motivul principal care m-a făcut să intentez divorţul, întrucât în ultimii ani defunctul meu soţ nu a reuşit să mă protejeze impotriva atacurilor acestuia. Oricât de mult vor continua aceste atacuri josnice, ele nu schimbă în niciun fel faptul că, în calitate de soţ supravieţuitor, sunt moştenitor legal al afacerilor sale, alături de toţi cei ce sunt îndreptăţiţi să ridice pretenţii. Şi, întrucât fiul meu vitreg nu şi-a asumat în mod public obligaţia de a asigura continuitatea deciziilor şi respectarea angajamentelor luate de Dan Adamescu, el însuşi fiind într-o situaţie juridică precară, am făcut eu acest lucru. Asumarea responsabilităţilor (să nu uităm că pe numele soţului meu sunt lansate procese de recuperare a unor creanţe de circa 1,6 miliarde lei) era urgentă şi absolut necesară în relaţia cu toţi partenerii de afaceri.

Mulţumesc opiniei publice pentru interesul pe care îl are faţă de această situaţie şi sper ca, măcar în perioada rămasă până la înmormântarea tatălui său, Alexander Adamescu să înceteze aceste atacuri, în semn de respect faţă de memoria tatălui său. Toate aceste chestiuni le vom putea tranşa ulterior, amiabil sau pe cale legală”.

Bătălia se duce pe avere, dar şi pe trupul neînsufleţit al lui Dan Adamescu

La scurt timp după ce s-a stins din viaţă într-un spital privat, corpul afaceristului a fost trimis către IML pentru investigaţii medicale şi efectuarea autopsiei, urmând să se stabilească o cauză precisă a morţii acestuia. Însă, războiul dintre fosta soţie, sora şi fiul său abia a început. Alexander Adamescu şi-a trimis oamenii la IML pentru a-i recupera trupul, angajând o companie care să se ocupe de acest lucru, el fiind în continuare în Anglia din cauza problemelor cu legea, avute chiar în acelaşi dosar ca tatăl său.

Sora lui Adamescu se „războieşte” cu fosta ei cumnată, pentru trupul afaceristului.

La scurt timp a venit şi Carmen, fosta soţie a lui Adamescu, cea care la procesul de divorţ cerea daune morale de cel puţin 10 milioane de euro şi jumătate din averea afaceristului, dar acum pare să îşi fi adus aminte de suferinţa acestuia, urmată de sora lui Dan Adamescu, care a dat nas în nas şi cu bodiguarzii aduşi de Carmen, conştientă fiind că există riscul ca rudele fostului soţ să reacţioneze violent.

A creat de la zero un imperiu financiar fabulos

Un imperiu evaluat la 1 miliard de euro s-a dărâmat, peste noapte, ca într-un joc de domino, în urma condamnării primite de Adamescu. Falimentul mega-afacerii ”Astra Asigurări” (pe care proprietarul ei o poziţiona în urmă cu câţiva ani la 850 de milioane de euro) a spulberat paradisul familiei Adamescu, una dintre cele mai bogate din România. Practic, toate afacerile din imperiul clădit de afacerist au resimţit cutremurul ”Astra Asigurări”, printre acestea numărându-se şi cele din industria hotelieră (având acţiuni la Rex Mamaia şi Intercontinental), Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă, dar şi Magazinul Unirea din Bucureşti.

”Astra Asigurări” e doar una dintre afacerile dezvoltate de miliardar. De-a lungul timpului, Adamescu senior a investit şi în industria hotelieră (având acţiuni la Rex Mamaia sau Intercontinental), dar şi în alte domenii. Familia are în proprietate inclusiv magazinul Unirea din Bucureşti
”Astra Asigurări” e doar una dintre afacerile dezvoltate de miliardar. De-a lungul timpului, Adamescu senior a investit şi în industria hotelieră (având acţiuni la Rex Mamaia sau Intercontinental), dar şi în alte domenii. Familia are în proprietate inclusiv magazinul Unirea din Bucureşti

A divorţat cu scandal de soţie, dar averea a rămas la comun

Nici în viaţa personală nu a avut mai mult noroc afaceristul, fiindcă a trecut printr-un divorţ presărat cu scandaluri, iar fosta sa soţie Carmen, actualmente Palade, i-a cerut jumătate din averea deţinută de acesta, estimată în acel moment la aproximativ 700 de milioane de euro, plus daune pentru “traumele suferite în timpul mariajului”, în valoare de aproximativ 10 de milioane de euro. Însă, deşi Judecătoria Sectorului 1 a decis în luna iunie să admită solicitarea femeii şi să dispună divorţul dintre ea şi omul de afaceri Dan Adamescu, averea fabuloasă a rămas la comun, fiindcă nu a fost achitată taxa de timbru în valoare de 50 de milioane de euro.

Se „încinge” războiul între Alexander Adamescu şi Carmen Palade, fosta soţie a tatălui său, milionarul Dan Adamescu.

Bătălia pentru averea impresionantă se va duce între două tabere

Prima este cea formată din Carmen şi fiul acesteia, Rani Adamescu, cel al cărui extravaganţe financiare l-au făcut pe milionar să anunţe oficial că îl va dezmoşteni, chiar cu puţin timp înainte de a muri, iar în cea de-a doua tabără se află Alexander Adamescu, fiul drag şi mâna dreaptă a afaceristului, fostul iubit al Cristinei Spătar, “Regina R&B”. De altfel, soţia acestuia, Adriana Constantinescu, fiind cea care s-a luptat până în ultima clipă pentru eliberarea din penitenciar a lui Dan Adamescu, implorând instanţa să ţină cont de starea de sănătate tot mai precară a acestuia.

This browser does not support the video element.