Imagini irezistibile de la filmările celui de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii”
O insulă pustie a Thailandei a fost locația aleasă pentru ședința foto la care au participat ispitele din cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii”, care va avea premiera pe 3 și 4 septembrie, de la 20:00, la Antena 1 și online pe antenaplay.ro.
Cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii” le-a pregătit concurenților noi ispite curajoase, hotărâte, antrenate și motivate! Cu toții au fost protagoniștii unei ședințe foto incendiare pe o plajă pustie din Thailanda.
”Ședința foto de pe plajă a fost una dintre cele mai senzuale și deosebite experiențe pe care le-am avut, m-am simțit extrordinar, iar ținutele au fost spectaculoase, unice, completate de un make-up extrem de „asortat” cu insula și cu „aroma ei”, a povestit Carmen, una dintre ispitele din acest sezon.
În cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”, care va avea premiera pe 3 şi 4 septembrie, de la 20:00, la Antena 1, patru cupluri care au relații de lungă durată însă nu au făcut încă marele pas își vor putea testa relația și vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâția ani este cu adevărat jumătatea lor. La finalul sezonului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viață este același sau dacă se văd nevoiți să meargă pe căi separate.
„Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show.