Regina muzicii lăutărești, condusă pe ultimul drum
Gabi Luncă a fost condusă astăzi, 6 aprilie 2021, pe ultimul drum de familie, prieteni și fani. „Regina Muzicii Lăutărești” s-a stins, vineri seara, din cauza infectării cu coronavirus și a fost înmormântată pe muzică, cu porumbei și covorul roșu, așa cum merita.
UPDATE ora 13.00: În jurul orei, 15.00, ceremonia de înmormântare s-a încheiat, iar Gabi Luncă a fost înmormântată. Artista se va odihni pe veci, în cimitirul din Dămăroaia, acolo unde și-a dorit să fie. În același loc au depuse și rămășițele pământești ale soțului ei, Ion Onoriu.
UPDATE: După ce porumbeii albi și-au luat zborul, una dintre fiicele lui Gabi Luncă, a strigat sfâșietor după mama sa: „O Doamne, mamă, ai plecat în turneu, acum nu te mai aștept eu pe tine, mă aștepți tu pe mine, mamă!”, s-a auzit din mulțime. Imaginile pot fi văzute în videoul de mai jos.
Cum a decurs înmormântarea
Potrivit programului funeraliilor organizate de familie, cortegiul funerar a trecut prima dată prin fața Televiziunii Române, unde Estera și Sara Onoriu au depus o coroană de flori la troița din curtea instituției. Mașina mortuară a purtat cu ea un tablou imens cu Gabi Luncă.
Citește și: Gabi Luncă, omagiată la Romexpo printr-o slujbă specială
Cimitirul Dămăroaia, ultima casă
În continuare, convoiul a plecat spre cimitirul Dămăroaia, locul unde artista și-a dorit mereu să fie înmormântată.
La vederea sicriului cu trupul neînsuflețit al mamei lor, toate cele trei fete au început să plângă. Sicriul cu trupul neînsuflețit al marii artiste a poposit mai mult timp în fața casei acesteia, unde un pastor a făcut o slujbă de pomenire.
În jurul orei 13.00, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Gabi Luncă a ajuns la cimitir. Au fost eliberați porumbei și i-a fost întins covor roșu.
Imediat cum sicriul a ajuns la locul de veci, un pastor s-a rugat cu cei aflați acolo și a ținut o cuvântare. Apoi, lăutarii au cântat iar pentru cea care a fost Gabi Luncă.
De asemenea, la groapă a fost adus și un sac cu osemintele soțului lui Gabi Luncă, Ion Onoriu, care va fi înmormântat lângă regretata artistă.
Poate te interesează: Eroarea care i-a costat viața! Ce au în comun decesele lui Nelu Ploieșteanu, Gabi Luncă și Cornelia Catanga
Familia lui Gabi Luncă a decis ca înmormântarea acesteia să fie un eveniment privat, așa că presa nu a avut acces la înmormântarea propriu-zisă.
Cele trei fetele ale lui Gabi Luncă au respectat întocmai dorința manei lor. „I-am luat mamei cavoul din cimitirul Dămăroaia, acolo unde și-a dorit ea foarte mult să fie înmormântată.
Mă bucur că lângă cavou vom avea o băncuță, unde voi sta și îi voi citi mamei mele toate mesajele de condoleanțe venite pentru ea! Îmi înmormântez ambii părinți. Va avea porumbei și covor roșu”, declara Rebeca Onoriu, pentru Click!
De unde ar fi contractat Gabi Luncă virusul SARS-CoV-2
Deși la început a fost stabilă, starea lui Gabi Luncă s-a înrăutățit în ultimele zile: „Ea nu a știut că a avut COVID, vreau să cred că nici acum nu știe. Ea știe că are o pneumonie, ea a mai avut una”, spunea Rebeca Onoriu, fiica intepretei.
Între timp, familia artistei încearcă acum să afle cum a fost posibil ca aceasta să se îmbolnăvească de COVID-19. Fiica lui Gabi Luncă spune că, cel mai probabil, totul ar fi plecat de la menajera casei. Aceasta nu ar fi realizat că are SARS-CoV-2 și ar fi continuat să ducă o viață normală.
“Din cercetările noastre, îmbolnăvirea mamei s-ar datora menajerei noastre. Ea e cea de la care ar fi plecat boala. Nu a știut, nu a realizat în timp util că a luat boala, la rândul ei, iar când a făcut, era prea târziu, fiindcă în cazul mamei s-a impus foarte repede spitalizarea sa, dată fiind şi vârsta pe care o are”, a declarat Estera Onoriu, fiica lui Gabi Luncă.
Nu rata: Gabi Luncă a murit! Ultimele cuvinte pe care regina muzicii lăutărești i le-a spus fiicei ei
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.