Imagini incredibile! Senator AUR, fotografiat dormind în ședința din Parlament: „Eram în poziția vishuddha chakra”
O fotografie cu senatorul AUR, Mircea Dăneasa, s-a viralizat pe internet. În imagine parlamentarul apare dormind. Atunci când a fost întrebat despre ipostaza în care a fost suprins, politicianul a dat o replică care a confuzat pe toată lumea.
În fotografie se observă că senatorul Mircea Dăneasa este cu ochii închişi, în timp ce masca transparent îi era căzută. Contactat de „Adevărul”, parlamentarul a explicat că nu dormea, ci că se afla într-o poziţie care îi stimula creativitatea. Imaginea a fost publicată de site-ul stirisuceava.net.
Activează conexiuni mintal
Senatorul aflat la primul mandat a explicat că, de fapt, medita. „Poziția activează conexiunile mintale speciale. Poeţii o folosesc pentru inspiraţie, când vor să scrie”, a declarat sculptorul.
„Acolo este Camera Deputaţilor. Eu eram lângă un deputat AUR şi poziţia aia înseamnă presiune pe stern. Asta activează ceea ce în sanscrită se numeşte vishuddha chakra, Asta activează conexiunile mintale speciale. Poeţii o folosesc pentru inspiraţie, când vor să scrie. Contextul: eram în Camera Deputaţilor, cu o seară înainte de ultima zi parlamentară, când s-au votat comisiile de interpelare a miniştrilor. Şedinţa s-a terminat pe la două noaptea.
Grupul parlamentar de deputaţi AUR a părăsit sala în semn de protest, era noapte târziu. La noi, la Senat, se terminase activitatea şi noi nu am protestat, am stat până la sfârşit. M-am dus apoi în Camera Deputaţilor să văd care este atmosfera. Ca să îmi dau seama pe cont propriu de ce au plecat.
Am stat mult acolo. Eram obosit, dar nu îmi era somn. Mă incitaseră războaiele acelea feroce şi voiam să văd cum se concluzionează. S-au concluzionat că cei care aveau majoritatea au făcut cum au vrut. Nu dormeam acolo. Îmi pregăteam nişte idei pentru a doua zi la interpelare.
Aveam interpelare la comisia Buget-Finanţe-Bănci şi mă gândeam dacă este oportun să pun întrebări negative sau să fac o interpelare pozitivă şi mi-am construit două direcţii cu fraze adecvate. Asta mi-a prins bine”, a declarat parlamentarul sucevean.
Autorul statuii „Bucovina înaripată”
Mircea Dăneasa este sculptor, autorul statuii „Bucovina înaripată”, din centrul municipiului Suceava. Într-un interviu la postul de televiziune Intermedia Suceava, artistul susține că i s-a propus să candideze la Senat din partea AUR pentru că este autorul monumentului „Bucovina Înaripată”, amplasat în Piaţa Drapelului din Suceava.
Citește și: Gigi Becali este susținător AUR „Eu le-am dat sediu. Singura durere e că a câștigat USR-ul”