Imagini incendiare cu fiul unei procuroare celebre. I-a făcut denunţ filmat ”REGELUI PUILOR”!
Procuroarea Angela Nicolae, fosta şefă a Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe din cadrul Parchetului General, a fost condamnată după ce procurorii DNA au acuzat-o că, împreună cu fiul ei, l-ar fi favorizat pe milionarul Rami Ghaziri (proprietarul ”Avicola” Crevedia). CANCAN.ro a intrat în posesia unei filmări în care fiul procuroarei, Daniel Nicolae, susţine acum că este nevinovat şi că totul ar fi fost o înscenare.
Tânărul a explicat că, în cazul lui, totul s-a întâmplat din cauza… calmantelor şi a lui Rami Ghaziri, condamnat la peste trei ani de închisoare. “Trebuie să mă înţelegeţi că numai mama mea care înţelege acest fapt că sunt sub influenţa acelor calmante putea să înţeleagă aceste lucruri. (…) Capul răutăţilor a fost acest Rami Ghaziri care este condamnat în continuare (…) Deci sunt nevinovat şi eu, şi mama mea. Deci credeţi-mă… ”, e ”denunţul” fiului procuroarei.
Potrivit DNA, Angela Nicolae i-a fi cerut sume mari de bani lui Rami Ghaziri (citeşte AICI mai multe despre milionar) ca să-l ajute într-un dosar în care era acuzat că ar fi prejudiciat statul cu peste 25 de milioane de euro.
SMS-urile care l-au incriminat
În dosar, anchetatorii au depus ca probe mai multe SMS-uri pe care Daniel Nicolae i le-ar fi trimis lui ”Regelui puilor” şi care ar fi arătat legăturile dintre aceştia. Într-unul dintre aceste SMS-uri, fiul procuroarei îi scria lui Ghaziri: ”Nu am bani nici de mâncare. Vă roagă mama să mă ajutaţi şi pe mine (…) Domnu Rami, mama s-a descurcat. Se împrumută la o colegă. Ia este în Katani acum. Eu sunt singur acasă şi nu mai am bani nici de mâncare şi ţigări. Eu pe dvs vă consider ca un tată vă roagă mama să-mi daţi şi mie nişte bani până joia viitoare când vine vă rog din suflet să mă ajutaţi şi pe mine”. Într-o altă zi, Daniel Nicolae a revenit cu încă o rugăminte la milionarul francez: ”Bună seara, domnu Rami. Sunt cu mama lângă mine şi vă întreabă mâine când mi-aţi spune să vin la dvs să vorbim. M-a întrebat şi că vă roagă să o ajutaţi şi pe ea cu ce ia-ţi promis să plătească şi ea cele 2 rate la bancă adică 50 de milioane vechi”.
Adrian Nicolae
This browser does not support the video element.