Margherita de la Clejani a putut fi văzută într-o ipostază, pe Instagram, care, cel mai probabil nu i-a luat prin surprinde pe fanii ei, dar cu siguranță le-a făcut plăcere să o vadă așa.
Așa cum puteți observa și în imaginile de mai jos, Magherita s-a filmat, în vestiarul de la sală, dansând lasciv, îmbrăcată doar într-un prosop. La un moment dat, vedeta lasă să se vadă mai mult decât trebuie. Imaginea a fost, însă, cenzurată.
În urmă cu doar câteva zile, Margherita de la Clejani i-a uimit pe internauți, dar și pe cei prezenți la sala la care merge. Aceasta a părut îmbrăcată într-o ținută ce era mai degrabă potrivită pentru o zi de plajă, nicidecum pentru o serie de antrenamente. (CITEȘTE ȘI: MARGHERITA DE LA CLEJANI S-A ”CUMINȚIT”, LA UN AN DE LA ACCIDENTUL PROVOCAT ÎN CAPITALĂ)
Fiica Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani s-a urcat pe banda de alergat îmbrăcată într-o rochie albă, vaporoasă. Mai mult, rochia aleasă de Margherita a fost una destul de transparentă, iar privitorii au putut observa cu ușurință că din outfit-ul de sală al vedetei a lipsit sutienul sau bustiera.
Așadar, Margherita de la Clejani a oferit un spectacol de zile mari direct de pe banda de alergat. Chiar dacă pentru mulți ținuta Margheritei a părut o alegere total neinspirată, pentru unii a făcut deliciul zilei.
În urmă cu un an, sora lui Fulgy a fost și ea prinsă drogată la volan după ce a provocat un accident în Capitală. Margherita din Clejani a ajuns însoțită de polițiști la INML pentru a i se recolta probe biologice.
În cadrul unui interviu acordat de Viorica de la Clejani după ce fiica sa a avut probleme cu legea, cântăreața a povestit cum a decurs prima conversație purtată cu aceasta după incidentul rutier. Talentata cântăreață a subliniat că Margherita a implorat-o să fie puternică și a mărturisit că a cerut ajutorul psihologilor ca să poată gestiona situația delicată în calitate de mamă… de părinte.