Imagini fabuloase realizate de CANCAN.ro cu super-bunicul Băse. S-a jucat ”de-a v-aţi ascunselea” cu nepoţelul în parcare!
Traian Băsescu şi suita sa de la Serviciul de Pază şi Protecţie, servicii de care benefiază toţi foştii preşedinţi ai României, potrivit Constiuţiei, s-au oprit joi după amiază în zona de nord al Capitalei, chiar la notariatul Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte al României. Acolo, pe lângă Ioana se mai afla şi soţul ei, Radu Pricop, intrat şi el în atenţia opiniei publice după anumite probleme judiciare pe la DNA. Ioana l-a adus la birou inclusiv pe fiul ei Radu, pentru a-i fi aproape şi în orele în care se ocupă de activitatea notarială, respectiv vânzări sau moşteniri. Întrevederea cu tatăl ei, Traian Băsescu, nu a fost foarte lungă, şi ce au discutat rămâne în spatele uşilor închise. Cert este însă că fostul preşedinte al ţării a ieşit cu zâmbetul pe buze, ba chiar s-a strâmbat, în joacă, la nepotul său, cu care se juca afară şoferul, pentru a nu tulbura discuţiile adulţilor.
Mai apoi, Băsescu i-a strâns mâna ginerelui său, şi s-a urcat în limuzina de lux pusă la dispoziţie de SPP. În urma lui au rămas Petru Pricop şi Ioana Băsescu, care au mai avut ceva de discutat cu un alt personaj, în parcare.
Aşadar, Traian Băsescu nu părea abătut, în ciuda afirmaţiilor sale făcute cu numai câteva ceasuri înainte. ”Se poate să mă ia” spunea Traian Băsescu, într-o emisiune TV, explicând că se aşteaptă să fie arestat, vazând direcţia în care merg anchetele penale. ”Face parte dintr-un joc psihologic pe care o fac diverşi. Nu am pe conştiinţă nimic ca să am de-a face cu DNA. În ziua de azi se poate întâmpla să te ia, s-a văzut cu Alina Bica şi cu alţii. M-aş putea gândi că procurorii, după ce au terminat dosarul Revoluţiei, al Mineriadei, au acum dosarul pentru alegerile din 2009, când a fost şi referendumul pentru Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Îmi pare un joc al sistemului.”, a spus Traian Băsescu în emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV.
(Gabriel Niculescu)
This browser does not support the video element.