Imagini fabuloase. Cum șterge Loredana Chivu parbirzul mașinii, când se află în trafic. Norocul ei a fost că…
Loredana Chivu a surprins din nou, de această dată în trafic. Aflată în zona Piața Unirii – Universitate, blondina nu a ajuns la concluzia că trebuie să șteargă parbrizul mașinii personale. Nu a tras pe dreapta, așa cum era normal, ci s-a pus pe treabă în timp ce se afla pe bulevard.
Loredana Chivu a deschis portiera mașinii, însă nu a coborât din vehicul. S-a întins până la parbriz și a început să-l șteargă, deși se afla în trafic. Ceilalți șoferi au rămas, cu siguranță, mirați de modul în care blondina a ales să curețe parbrizul.
Norocul Loredanei Chivu a fost că, în zonă, nu era niciun echipaj de poliție. Pentru că, mai mult ca sigur, oamenii legii nu ar fi iertat-o. Un cititor fidel al CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a fotografiat-o și a trimis imaginile pe adresa redacției.
Altfel, la finalul lunii trecute, Loredana Chivu a anunțat nu mai formează un cuplu cu Mihai Colesnicov. La scurt timp, vedeta a primit mai multe încurajări, iar o prietenă i-a transmis că, în cel mult o săptămână, se va împăca din nou cu cel care i-a fost partener până de curând.
„Iubita mea, eu zic să nu te mai superi degeaba… Știi că în maxim o săptămână vă împăcați… Nu puteți nici unul fără altul. Probabil și certurile astea au făcut relația voastră așa frumoasă. Hai capul sus și nu mai da curs la discuții, nu mai da explicații nimănui”, a fost mesajul primit de Loredana Chivu.
Loredana Chivu a ținut să precizeze că Mihai Colesnicov nu a iubit-o și nu a apreciat-o. „Știu că vrei să fii drăguță cu mine, dar dacă am postat înseamnă că sunt sigură că nu ne mai împăcăm! Și nu am postat ca să atrag atenția sau lamentări, am postat pentru că așa e corect să se știe că nu mai avem niciun fel de relație ca să evităm alte neplăceri! Te, pup și își mulțumesc. În viață nu contează doar să ne stea bine împreună. Cel mai mult contează să ai un om bun lângă tine care să te iubească și să te aprecieze! Eu n-am avut parte de așa ceva. Fericirea mea cu el a fost cea mai mare minciună!”, a punctat Loredana Chivu.