În cadrul unui eveniment desfăşurat, miercuri, 6 decembrie, la Palatul Parlamentului, au fost desemnaţi câştigătorii Galei Elle Style Award 2017. Toată suflarea mondenă a aşteptat acest moment.
Cristina Săvulescu a fost desemnată cel mai bun designer, Tibi Clenci a câştigat premiul pentru cel mai bun fotograf al anului, Alexandru Simedru – cel mai bun tânăr designer, iar premiul pentru stil personal i-a revenit Innei, pentru al doilea an consecutiv.
Cristina Săvulescu nu numai că a fost desemnată cel mai bun designer, însă a avut bucuria de a semna şi cea mai uimitoare ţinută a serii, despre care au scris toate publicaţiei: rochia purtată de Antonia.
Chritina Ich a purtat şi ea o ţinută curajoasă semnată Manon Chemise.
Corina Bud a dat şi ea o nouă lecţie de nonconformism, sfidând limitele dintre vulgar şi excentric, cu o ţinută extrem de originală, formată dintr-un costum căruia îi lipsea partea din spate şi care îi punea în evidenţă posteriorul.
Simona Halep a primit premiul special ELLE Woman, care i-a fost înmânat de Roxana Voloşeniuc, redactor-şef al revistei ELLE România. Nr. 1 mondial nu a venit singur la eveniment, ci însoţit de noul iubit, Radu Barbu, fiind prima lor apariţie publică după ce s-a aflat că sunt împreună.
Raluca Bădulescu şi-a asigurat şi ea o apariţie care să nu poată trece neobservată cu ajutorul unui accesoriu inedit: un căţel de jucărie care merge şi latră.
Ilinca Vandici a fost şi ea o apariţie sclipitoare, afişând o siluetă de invidiat la numai câteva luni după ce a devenit mămică.
La categoria ”Best Pop Artist”, trofeul a ajuns la Delia, care a surprins printr-o apariţie strălucitoare. Tot la această categorie, câştigată de Delia, au mai fost nominalizate alte trei artiste Global, respectiv Antonia, Karmen şi Irina Rimes.
Astfel, la categoria ”Best Personal Style”, cea mai votată a fost INNA, care a trimis un mesaj de mulţumire de la Londra, acolo unde se afla pentru un concert: „Vă mulţumesc pentru voturile acordate la ELLE Style Awards, la categoria ”Best Personal Style”. Vă salut din Londra, tocmai ce mă pregătesc să merg pe scenă. Să vă distraţi în seara asta, vă iubesc”.
Andra a fost şi ea o apariţie interesantă
Ştefania Ivanescu a fost desemnată cel mai bun model, iar Delia a primit premiul Best Pop Artist. George Soare a câştigat premiul Best Hairstylist şi Diana Ionescu a fost desemnată Best Make-up Artist.
Alina Ceuşan, unul dintre cei mai urmăriţi şi apreciaţi bloggeri de modă din România, a fost câştigătoarea categoriei ”Best Fashion Blogger”. Aceasta a urcat emoţionată pe scenă şi a mărturisit că premiul este o surpriză care o bucură nespus: „Nu mă aşteptam să fiu pe scenă, mulţumesc tuturor pentru încurajare şi pentru voturi”, a spus aceasta.
Carmen Minune, Dana Rogoz, Sore sau Andreea Berecleanu nu s-au lăsat nici ele mai prejos.
Travesti-ul a avut şi el reprezentanţi de marcă.
La eveniment au participat mai mulţi artişti şi influenceri Global, printre care Matei Dima aka BRomania, Carmen Grebenişan, Laura Giurcanu, Nadd Hu de la Global Influencers, dar şi Denisa Ungureanu, Rebeca Alexandra, Marian Vasilescu, Adela Tecuceanu, Marisa Paloma de la Trending Influencers. Gazdele evenimentului au fost Roxana Voloşeniuc şi Maurice Munteanu. Pe scena a mai urcat Antonia, care a susţinut un recital pentru invitaţii galei.
În decembrie, revista ELLE România aniversează 20 de ani pe piaţa românească, prilej cu care a premiat cele mai stilate personalităţi ale modei şi vieţii artistice româneşti, printr-un eveniment plin de strălucire: ELLE Style Awards, anul acesta la a şasea ediţie.