Dezastrul provocat recent de uraganul Maria a lăsat mii de persoane fără adăpost. În încercarea de a-i ajuta măcar puţin pe cei rămaşi sub cerul liber, Ricky Martin a mers în Puerto Rico alături de viitorul său soţ.
Imaginile cu celebrul cântăreţ au reuşit să împresioneze pe toată lumea. Împreună cu logonicul lui, Jwan Yosef, acesta a mers în Puerto Rico, locul în care artistul s-a născut. „Totul va fi bine, iar insula mea va străluci din nou. Dar trebuie să muncim foarte mult pentru asta”, a fost mesajul lui Ricky Martin. Dezastrul natural a lovit pe 30 septembrie, mai bine de 80% din Puerto Rico a fost distrus, iar 34 de oameni şi-au pierdut vieţile. Totodată, pagubele au fost estimate la o valoare de 780 de milioane de dolari, potrivit New York Times.
În fotografiile pe care chiar Ricky Martin le-a publicat pe contul său de Instagram se poate observa cum bărbatul celebru a stat de vorbă cu locuitorii şi le-a ascultat necazurile. De asemenea, el s-a implicat foarte mult în diverse activităţi în încercarea de-a da o mână de ajutor. În tot acest timp, alături i-a fost şi partenerul de viaţă, Jwan Yosef. Şi alte vedete precum Luis Fonsi, dar şi Gloria Estefan se află în Puerto Rico pentru a-i ajuta pe locuitori.