Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe

Publicat: 22/04/2024 | 18:31

În cei peste 60 de ani de carieră, Stela Popescu a reușit să aducă bucurie românilor cu talentul ei actoricesc. Atunci când s-a atins din viață, mii de oameni au venit să își ia rămas bun de la ea. Totuși, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe, mormântul ei arată dezolant. Imaginile surprinse în locul unde își duce somnul de veci exprimă multă tristețe.

Stela Popescu a murit pe 23 noiembrie 2017, la 81 de ani, în urma unui accident vascular cerebral masiv. Doina Maximilian, fiica sa adoptivă, a găsit-o după aproape 12 ore de la incident, întinsă pe parchet în casă, singură. Decesul său a provocat multă durere atât în lumea artistică din România, cât și în rândul celor care au apreciat-o pentru cariera sa impresionantă.

Citește și: DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE DESPRE MOARTEA STELEI POPESCU. MAREA ACTRIȚĂ ȘI-A DAT ULTIMA SUFLARE SINGURĂ ÎN CASĂ, FĂRĂ CA CINEVA SĂ-I APRINDĂ O LUMÂNARE

Mormântul Stelei Popescu arată deprimant

În anul 2019, chiar înainte de Paște, CANCAN.RO a prezentat imagini cu locul de veci al Stelei Popescu, iar la acea vreme arăta impecabil. Mai mult decât atât, oamenii din zonă au mărturisit că, o dată la trei zile, o persoană vine la cimitir și are grijă ca totul să fie în regulă. Smulge buruienile, spală crucea și pune flori la căpătâiul celebrei actrițe.

Totuși, la 5 ani distanță de la acele dezvăluiri, mormântul celei care a fost numită marea doamnă a teatrului românesc arată dezolant. Pe cavoul său se află câteva flori ofilite, pregătite să fie aruncate la gunoi, iar lumânări pare că nu au mai fost aprinse demult, potrivit imaginilor surprinde de Click, zilele trecute.

Mormântul Stelei Popescu, la aproape 7 ani de la decesul actriței/ Sursa foto: Click

Regretata actriță își duce somnul de veci la Mănăstirea Cernica, lângă cel de-al doilea soţ, Puiu Maximilian.

„A fost dorinţa ei să fie înmormântată lângă soţul ei, Puiu Maximilian, cum i se zicea acestuia în breaslă. La începutul carierei sale, Stela Popescu s-a îndrăgostit nebuneşte de scriitorul Mihai Maximilian, cu care s-a şi căsătorit în 1969.

El îi compunea versurile la scheciurile pe care Stela le interpreta. După moartea lui Puiu, Stela Popescu tot timpul spunea că doreşte să fie înmormântată lângă soţul ei.”, a mărtursit Oana Georgescu de la Teatrul ”Constantin Tănase”.

Citește și: CUM A ÎNCEPUT, DE FAPT, RELAȚIA DE PRIETENIE DINTRE ALEXANDRU ARȘINEL ȘI STELA POPESCU. CE A SPUS MARELE ACTOR LA MOARTEA PARTENEREI SALE DE SCENĂ