Autobuzul circula între localitățile Deva și Brad, în județul Hunedoara, iar martorii povestesc că a luat foc în timp ce mergea.
Din fericire, în mașină se afla doar șoferul, fără a avea pasageri la bord. Incidentul s-a petrecut în dreptul localității Luncoiu de Jos, iar pompierii au intervenit foarte repede reușind să stingă focul înainte ca flăcările să ajungă la rezervorul cu combustibil.
„Un autobuz fără călători a luat foc, în timp ce se deplasa pe drumul național 76, în dreptul localității Luncoiu de Jos. Nu au fost înregistrate victime, în autovehicul aflându-se doar șoferul, care s-a autoevacuat. Focul a pornit, cel mai probabil, de la compartimentul motor. Colegii mei sunt la fața locului pentru a stabili, cu exactitate, cauzele declanșării incendiului. Din spusele șoferului, acesta efectua o cursă de la Brad la Orăștie”, a declarat Radu Gavriliță, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.