Ramona Olaru este una dintre cele cunoscute prezențe feminine din showbizul românesc. Deși acum este foarte apreciată de publicul larg, puțini își amintesc cum arăta Ramona Olaru atunci când a apărut pentru prima dată în platourile emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani.”
Ramona Olaru s-a alăturat echipei de la matinal după plecarea asistentei Flaviei Mihășan, iar de atunci și până acum au trecut aproape 10 ani de la prima apariție a blondinei în platoul de la Neatza.
Îndrăgită de telespectatorii fideli pentru firea sa jovială și excentrică, Ramona Olaru a devenit una dintre figurile emblematice ale uneia dintre cele mai longevive și de succes emisiuni ale postului Antena 1.
Cu toate că publicul s-a obișnuit să o urmărească zi de zi pe superba asistentă TV, puțini sunt cei care își mai amintesc prima apariție a Ramonei Olaru în cadrul emisiunii.
Ramona Olaru a avut parte de o transformare vizibilă în tot acest timp de când apare pe micile ecrane. În urmă cu 10 ani, echipa matinalului de la Antena 1 era în căutarea unei noi asistente, după ce Flavia Mihășan a ales să plece. La acel casting a participat și Ramona Olaru, care a reușit să obțină postul de asistentă TV.
Încă de pe atunci, blondina a dat dovadă de carismă și a demonstrat că-și merită locul în cadrul echipei. Însă, la acel moment, vedeta arăta complet diferit. Ramona Olaru era brunetă, cu părul lung, purta ochelari de vedere și ținuta ei nu semăna deloc cu vestimentația ei din prezent.
CITEȘTE ȘI: Întrebarea incomodă la care Ramona Olaru a răspuns fără ezitare: ”Nu-mi plac mâinile mici și … cârnăciorii!”
Ramona Olaru a dat cărțile pe față și a vorbit despre operațiile estetice. Asistenta TV a recunoscut faptul că imaginea ei a suferit câteva modificări, însă toate naturale.
„Oamenii nu văd faptul că noi evoluăm, ne dezvoltăm ca oameni, fizic vorbind. Au rămas cu imaginea din 2012-2013, când am apărut prima oară la Neatza, aveam părul lung, negru, purtam aparat dentar și aveam și ochelari de vedere. Eram un fel de Betty cea urâtă, dar mie îmi place să cred că eram foarte drăguță și foarte frumoasă pentru vremea respectivă.
Vremurile se schimbă, moda se schimbă, stilul se schimbă, te adaptezi. Nu ne mai machiem cum ne machiam în urmă cu 10 sau 15 ani! Normal că se schimbă modul în care arăți! Cred că acesta este lucrul care îmi aduce un zâmbet pe față, faptul că nu am operații estetice. Nu am! Nu am operații estetice! Bine, am la bust, dar nici aici nu sunt…La față sigur nu! Nasul natural, obrajii naturali, buze nu am, le colorez și atât! Știu să mă machiez!”, a declarat Ramona Olaru, potrivit ego.ro.
VEZI ȘI: Ramona Olaru, declarații despre divorțul de Bogdan. Cât de greu i-a fost: „Am luat de peste tot…”