Imagini de colecție cu Carmen Tănase, în tinerețe. Actrița și-a lăsat fanii cu gura căscată

Publicat: 24/11/2022 | 20:00

Deși este una dintre marile doamne ale teatrului românesc și este iubită de o lume întreagă, puțini știu cum arăta Carmen Tănase în tinerețe. Are o carieră impresionantă și a intrat imediat la sufletele oamenilor după interpretarea rolului „Flăcărica” din celebrele telenovele. Carmen este o femeie frumoasă chiar și acum la aproape 60 de ani, însă în tinerețe era absolut superbă!

Imagini rare cu actrița Carmen Tănase în tinerețe

În ultima perioadă, pe TikTok au circulat mai mult filmulețe în care apare Carmen Tănase. Atât de mult o iubesc internauți, încât publică tot felul de imagini care mai de care cu actrița. Ei bine, de această dată, am dat și noi peste un colaj cu imagini inedite din tinerețea ei. Mulți au fost uimiți când au văzut-o, căci frumusețea ei era inegalabilă la începutul carierei sale. Cu siguranță Carmen a frânt multe inimi cu ochii ei albaștri și părul brunet.

„Flăcărica” și-a păstrat trăsăturile de pe atunci, în ciuda faptului că acum este trecută de 60 de ani. În plus, dacă stăm să luăm seama la atitudinea sa de pe acea vreme și la cea de acum, putem spune că a rămas la fel de carismatică. N-ai zice că la vârsta asta ar fi târziu pentru Carmen să facă furori printre domni…Cert este că în tinerețe, nu era departe de un „manechin”.

VEZI ȘI:E SALARIU PRIMEȘTE LUNAR CARMEN TĂNASE: „NU VREAU SĂ SUPRAVIEȚUIESC, EU VREAU SĂ TRĂIESC”

Carmen Tănase în tinerețe

NU RATA: CARMEN TĂNASE ÎȘI CERE PREȚUL PENTRU CINE O POSTEAZĂ PE TIKTOK: “AR TREBUI SĂ SE MONETIZEZE, CĂ S-A UMPLUT PAHARUL!”

Carmen Tănase a fost model pentru un eveniment de creații vestimentare

Carmen Tănase i-a lăsat pe toți cu gura căscată atunci când a acceptat să fie model la un eveniment de creații vestimentare. La 61 de ani, actrița a urcat pe podium pe post de manechin.

„Am ajuns să fac numai nefăcute! Am venit să prezint moda. Nu știu de ce mă bag eu în toate chestiile astea, nu înțeleg. Am prieteni buni care mă bagă în astfel de lucruri. Am emoții foarte mari că voi defila pe podium.

Am mai defilat o dată când aveam trei sau patru ani, când eram copil, și tata organiza la acea vreme prezentări de modă, dar vă dați seama că este ca și când nu aș fi defilat niciodată! O prietenă mi-a dat telefon și mi-a zis și m-am conformat! După aceea mi-am dat seama în ce m-am băgat!”, a declarat Carmen Tănase într-un interviu.

This browser does not support the video element.