Pe data de 16 iunie 2023, în jurul orei 08:45, Papa Francisc a părăsit spitalul Gemelli, din Roma. Cu ajutorul unui scaun cu rotile, Suveranul Pontif a fost externat și s-a oprit în fața intrării centrului medical pentru a-și putea lua rămas bun de la cadrele medicale. La plecare, a fost înconjurat de paznicii care au avut grijă să-l urce, rapid, în mașină.
După nouă zile petrecute în spital pentru operația suferită la nivelul abdomenului, conducătorul bisericii catolice nu a putut pleca fără să le mulțumească nu doar medicilor, ci și enoriașilor care au venit să-l întâmpine. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a transmis, cu această ocazie:
„În întâmpinarea celor prezenți, Sfinția Sa a transmis mulțumiri întregului personal din domeniul sănătății pentru profesionalismul și eforturile depuse de a alina suferința celuilalt cu tandrețe și umanitate, pe lângă medicamente”.
Imediat după ce a plecat de la „spitalul papilor”, Suveranul Pontif a mers la Bazilica Santa Maria Maggiore, din capitala Italiei, pentru a se ruga. Imaginea emoționantă a fost postată de Vatican Media și a făcut imediat înconjurul lumii.
(CITEȘTE ȘI: Anunțul oficial al Vaticanului. Care este starea de sănătate a lui Papa Francisc, după ce a fost operat de urgență)
Ultima perioadă a fost una plină de provocări pentru Suveranul Pontif. Nu de puține ori a fost văzut în baston sau în scaun cu rotile, dar a încercat să-și păstreze optimismul și să rămână puternic. În acest context, Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, a declarat, miercuri, 7 iunie 2023, că Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, va fi supus unei laparotomii și unei intervenții chirurgicale pe peretele abdominal.
„La începutul după-amiezii, va fi supus unei laparotomii și a unei intervenții chirurgicale pe peretele abdominal… sub anestezie generală. Șederea la unitatea sanitară va dura câteva zile pentru a permite cursul postoperator normal și recuperarea funcțională completă”, a spus Matteo Bruni, înainte ca Suveranul Pontif să fie operat de urgență.
Intervenția chirurgicală a fost un succes, motiv pentru care purtătorul de cuvânt al Vaticanului a transmis, în urmă cu câteva zile:
„Personalul medical raportează că evoluţia clinică se derulează normal, fără complicaţii şi preconizează, aşadar, o externare în următoarele zile” , a anunțat într-un comunicat şeful serviciului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.
Marți, 6 iunie, Papa Francisc a fost la un control programat la același spital din Roma, la câteva luni după ce s-a confruntat cu bronșită cronică. La vremea aceea, în martie, a stat internat, chiar înainte să marcheze cea de-a zecea aniversare a pontificatului său.
Papa Francisc și-a petrecut noaptea de 29 spre 30 martie 2023 în spital, ca urmare a unor probleme respiratorii ce îl deranjau de câteva zile. Vaticanul a spus că are o infecție respiratorie și va trebui să rămână internat pentru câteva zile.
(CITEȘTE ȘI: Papa Francisc, operat de urgență. Anunțul făcut de medicii din Roma)