Un câine a impresionat până la lacrimi prin gestul pe care l-a făcut la mormântul stăpânului său! Patrupedul a fost surprins în timp ce stătea nemișcat pe cavoul bărbatului decedat, iar fotografia a devenit virală pe internet imediat ce a fost publicată.
Întreaga scenă s-a petrecut în cimitirul din localitatea Iegherişte, judeţul Satu Mare. Bărbatul, în vârstă de 86 de ani, a decedat din cauze naturale, iar la slujba sa de înmormântare au participat, pe lângă membrii familiei, şi câinele pe care l-a crescut, un husky metiş, potrivit gazetanord-vest.ro
Chiar dacă slujba oficiată de preot a fost încheiată, câinele nu a plecat de pe mormântul stăpânului său. Gestul câinelui i-a luat prin surprindere pe cei care au participat la slujba de înmormântare, oamenii apreciind devotamentul și iubirea pe care a arătat-o animăluțul.