Imagine emoționantă. Un bărbat de 93 de ani a devenit cel mai vârstnic nemțean care s-a vaccinat anti-Covid. FOTO
Un bătrăn de 93 de ani din Piatra Neamț a devenit cea mai vârstnică persoană din oraș care s-a vaccinat împotriva Covid-19. Anunțul a fost făcut chiar de primărie, pe pagina oficială de Facebook.
Se pare că la cei 93 de ani, bărbatul se bucură de o stare bună de sănătate, nefiind în evidență cu boli cronice. A decis să se vaccineze pentru că are încredere că serul îl va proteja împotriva infectării, scriu reprezentanții Primăriei Piatra-Neamț.
Nu a avut reacții adverse
Sursa citată mai spune și că bătrânul nu a avut reacții adverse în urma vaccinării, iar peste 21 de zile va reveni la centrul de vaccinare pentru a primi și cea de-a doua doză a vaccinului anti-Covid.
De la începutul campaniei de vaccinare, în județul Neamț au fost vaccinate 4.623 de persoane, dintre care peste 2.500 doar în ultima săptămână, conform DSP Neamț.
Situația campaniei de vaccinare, la nivel național
Comitetul Național pentru Coordonarea Vaccinării împotriva COVID-19 (CNCAV) a informat sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 32.949 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziție de către reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor.
Dintre persoanele vaccinate în ultimele 24 de ore, 31.325 de persoane au primit prima doză, iar 1.624 de persoane au primit doza a doua a vaccinului (rapelul), după cum informează site-ul agenției Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent au fost vaccinate 406.006 persoane, dintre acestea 393.127 de persoane vaccinate cu o doză, iar 12.879 persoane vaccinate cu două doze.
La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 60 de reacţii comune şi minore, dintre care nouă reacţii de tip local şi 51 de reacţii generale.