MULTUMITI. Incarcata cu sacose, familia Ilyes se retrage, in urma unei seri reusite de shopping, spre iesirea din mallul bucurestean Andrei Coanda Mijlocasul formatiei FC Brasov a profitat de timpul liber oferit de Viorel Moldovan si a petrecut doua ore in compania familiei intr-un mall din Bucuresti. Robert Ilyes traieste o a doua tinerete pe terenul de fotbal. Revenit din Azerbaidjan in urma cu doi ani si jumatate, jucatorul in varsta de 36 de ani este titular incontestabil la FC Brasov si vioara intai a echipei sale in fiecare partida. Ultima isprava a fostului mijlocas al Rapidului s-a petrecut in meciul echipei sale contra Pandurilor Targu Jiu, cand a marcat un gol senzational cu un sut perfect de la aproximativ 25 de metri. Fericit in urma victoriei, Viorel Moldovan s-a gandit sa-si rasplateasca elevii cu un program mai usor pentru trei zile, moment numai bun pentru Ilyes sa dea iama intr-un mall din Bucuresti alaturi de sotia si fetita sa. Fotbalistul stegarilor a zabovit minute bune prin standurile din complex, fiind fortat de membrii familiei sale sa bage adanc mana in buzunar pentru a plati cumparaturile.