Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte discretă cu viața ei personală, un astfel de eveniment nu putea trece neobservat. Alături de ea, au fost și băieții de la Noaptea Târziu, care au publicat o imagine savuroasă cu mireasa.
Dincolo de reușitele profesionale, Ilona Brezoianu o duce foarte bine și pe plan personal. În urmă cu aproximativ doi ani, colega de scenă a lui Mihai Bendeac s-a îndrăgostit de Andrei, un bărbat care nu este cunoscut în spațiul monden. Astfel, coprezentatoarea de la Neatza de Weekend și-a păstrat relația ascunsă și, foarte rar, a vorbit despre partenerul ei.
Citește și: ILONA BREZOIANU, ACCIDENT NEFERICIT LA „TE CUNOSC DE UNDEVA”. CE A PĂȚIT ACTRIȚA: „M-AM LOVIT DESTUL DE RĂU”
Ilona Brezoianu s-a căsătorit, iar băieții de la Noaptea Târziu au fost alături de ea
Sâmbătă, 22 iunie, Ilona Brezoianu și Andrei Lucian Alexandru s-au căsătorit în fața ofițerului de stare civilă. Cei doi au făcut marele pas într-un cadru restrâns, alături de câțiva prieteni dragi. Printre cei prezenți, s-au numărat Emi și Cuza de la Noaptea Târziu. Cei doi au publicat și o fotografie cu mireasa, alături de textul: „Se mărită fata noastră”.
Ilona Brezoianu a purtat o rochie albă, superbă, cu dantelă. Totuși, a adaptat ținuta stilului ei vestimentar. Astfel că, în picioare, a ales să poarte pantofi sport. Cu zâmbetul pe buze, actrița a spus cel mai hotărât „da” din viața ei. Invitații s-au amuzat teribil atunci când au auzit-o pe mireasă.
Coprezentatoarea de la Neatza de Weekend, emisiune difuzată pe Antena 1, este în culmea fericirii, iar acest aspect se observă în filmulețele realizate în cadrul evenimentului. De asemenea, în urmă cu aproximativ o lună, actrița a dezvăluit că este îndrăgostită până peste cap de Andrei.
„Eu sunt bine. E un băiat pe care eu l-am cunoscut într-un anumit context. Eu am cunoscut un băiat de un an și ceva și e foarte bine, suntem foarte ok împreună. Nu e actor, lucrează în cu totul alt domeniu. E actor în viața mea. În momentul vorbirii este plecat la schi. Este monitor de schi și mai are și alte chestii pe lângă. Sunt îndrăgostită.”, a spus Ilona Brezoianu, in cadrul podcast-ului „La Țocii”.
This browser does not support the video element.