ILINCA VANDICI s-a întors din vacanţă şi povestit TOT: ”Ne-am… ”
De fericire că vor deveni părinţi, cei doi au plecat într-o vacanţă în Punta Cana, Republica Dominicană, o zonă – după cum povesteşte Ilinca – „extrem de frumoasă, unde nisipul este alb şi fin, marea este turcoaz, palmieri, verdeaţă peste tot, fructe de toate felurile“.
„Vacanţa a durat zece zile, timp în care ne-am odihnit foarte mult, am avut parte de mâncare sănătoasă, am făcut plajă, toate acestea într-un program foarte bine stabilit. Mi-a plăcut tot. Energia care este acolo, atmosfera, relaxarea oamenilor. Dominicanii fac mâncare şi cântă, fac curat şi cântă, conduc şi cântă, se plimbă şi dansează. Cam asta este atmosfera acolo, pe lângă priveliştea feerică. Este un loc cu adevărat spectaculos“, a declarat Ilinca Vandici pentru revista Ciao!.
Ilinca îşi doreşte un băieţel şi, dacă dorinţa i se va îndeplini, pe bebeluş îl va chema Ioan, ca pe tatăl ei răposat. De la noul an, Ilinca îşi doreşte să fie sănătoasă, la fel şi bebeluşul ei, şi îşi mai doreşte şi ca noul sezon al emisiunii „Bravo, ai stil!“ de la Kanal D, a cărei prezentatoare este, să aibă la fel de mult succes ca sezonul trecut.