Ilinca Vandici, dezvăluiri despre soțul ei. Vedeta recunoaște că este extrem de gelos: „Nu-mi permit să sun…”
Ilinca Vandici apare des în fața camerelor de luat vederi, având în vedere că are o carieră în televiziune, însă nu și soțul ei, Andrei Neacșu. Tânărul preferă să fie discret și nu îi place să se afișeze la evenimentele mondene, nici măcar pentru soția lui. Astfel, vedeta își face apariția singură sau însoțită de unii colegi de trust.
Chiar dacă Ilinca Vandici onorează invitațiile singură, asta nu înseamnă că soțul ei nu este gelos. Ba din contră, are foarte mare grijă să nu facă vreun lucru care s-ar putea interpreta, potrivit spuselor ei, care mai precizează că nici măcar nu se uită la vreun bărbat, deoarece îi este frică.
„Nu-mi mai permit să sun niciun domn să vină după mine, având în vedere că-s măritată. Doamne ferește. Îi împachetează Andrei pe toți, îi aliniază imediat. Mai bine vine soția bolnavă, răcită, decât să apeleze la vreun ajutor. Imediat scoate ce-i mai rău din el. Mi-e frică, nu pot să fac așa ceva. Mi-e foarte frică.
Nu mă uit în stânga, nu mă uit în dreapta. Nu accept nimic. E, acum portiera poate să-mi deschidă, să-mi dea o mână, să mă ajute să cobor sau să urc în mașină, dar atât. Nu să sun eu pe cineva anume să mă ajute. Nu!”, a povestit Ilinca Vandici pentru Libertatea.ro.
„Mi-e un pic cam teamă de al doilea copil”
“E și afacerea, proiectul personal pe YouTube, sunt contracte de imagine pe bandă rulantă, este copilul, căruia îi acord mare parte din timpul meu, este Andrei (n.r. – soțul), este toată familia mea… Adorm liniștită noaptea și fericită, pentru că fac lucruri frumoase”, a declarat Ilinca Vandici pentru libertatea.ro.
„Sincer, mi-e un pic cam teamă de al doilea copil. Dacă ești un părinte care se implică, așa cum sunt eu, dacă ești un părinte superatent la tot ceea ce se întâmplă cu copilul tău, nu e ușor deloc. Mamele care trec prin asta mă înțeleg, cu siguranță. Mie mi se pare foarte greu să crești un copil, atâta vreme cât te implici și ești acolo în fiecare zi. Pentru mine e foarte greu, fiindcă încerc să mă împart între toate și clar copilul cântărește o bună bucată din tot ce înseamnă viața mea, sufletul meu, și atunci, îi acord toată atenția, toată grija. Vreau să îl ajut să se dezvolte, mă informez în permanență, fac cu el foarte multe activități”, a mai spus prezentatoarea.