Ilinca Vandici, adevărul despre starea de sănătate a lui Cătălin Botezatu: „Necesită repaos, are momente dificile”

Publicat: 04/11/2019 | 12:55

Ilinca Vandici este una dintre persoanele apropiate lui Cătălin Botezatu şi este alături de el, după momentele cumplite prin care a trecut. Vedeta a mărturisit că vorbeşte foarte des cu designerul şi că se simte destul de bine, dar mai are şi momente dificile în această perioadă de recuperare.

Acum, Cătălin Botezatu încearcă să se odihnească cât mai mult şi speră ca foarte curând să îşi reia activităţile. Cătălin este bine, el este un om extrem de iubit, extrem de protejat de Dumnezeu. Care, uite, are și momente dificile, dar doar pentru că este suficient de puternic să treacă peste ele.El este un om extrem de bun, cu un suflet enorm, cu o enrgie aparte, nu ai cum să nu te îndrăgostești de el, mai ales noi care am stat și am mâncat din aceeași farfurie.

Am vorbit foarte des în perioada aceasta, el e foarte bine, se recuperează, va fi în curând foarte bine, la capacitate normală. Însă, ca orice altfel de intervenție, necesită repaos, asta și face acum, se odihnește, că are , dar în scurt timp sunt convinsă că va rupe barierele lucrurilor pe care le face.

Il ador, îl iubesc, îi doresc toată sănătatea din lume și știu că Regele nostru suprem o să se facă bine cât mai repede., a spus Ilinca Vandici pentru VIVA!.

I-a fost extirpată o tumoră rară

În urma operației care a durat șase ore, medicii turci i-au extirpat lui Cătălin Botezatu jumătate de colon și i-au făcut chimioterapie hipertermică, o procedură prin care au îndepărtat orice risc de extindere a infecției în organism.

În timpul declarațiilor, celebrul designer a dezvăluit că starea lui de sănătate este una bună și că se află în perioada de recuperare care este una extrem de grea.

“Bună, dragii mei! După o absență de 20 de zile, iată că intru din nou în contact cu voi. O fac în primul rând pentru a vă mulțumi, pentru că au fost atât de multe… mii de mesaje pe toate rețelele de socializare, încât mă simt onorat și mă simt mai iubit ca niciodată. Vă mulțumesc, începând cu prietenii mei, care s-au urcat în avioane în momentul în care au aflat de ceea ce mi se întâmplă, până la persoane care mi-au scris din toate colțurile lumii; și care au sunat neîncetat și care mi-au transmis neîncetat zeci, sute de mesaje, interesându-se de viața mea.

Sunt bine acum, sunt ok, sunt în România. Sunt într-un loc drag mie, la Mary, buna mea prietenă, aici, la pensiunea Mai – am o perioadă de recuperare, care este destul de grea, dar peste care voi trece. Și vă asigur că totul o săfie bine de acum încolo și vom ține legătura mai mult. Încă o dată: mii de mulțumiri prietenilor mei, medicilor, oamenilor de televiziune, oamenilor din televiziuni, lista este enormă. Cert este că vă iubesc foarte tare și m-am simțit atât de iubit, încât asta mi-a dat putere. Vă mulțumesc și vă iubesc.”, a spus designerul într-o filmare făcută publică atât pe Instagram, cât și pe Facebook, după ce și-a revenit din operație.