Ilinca Vandici a rămas însărcinată, dar… EXCLUDE să fie mireasă!
Ilinca Vandici radiază de fericire de când este însărcinată! Prezentatoarea TV este o graviduţă extrem de activă şi atentă cu bebeluşul din burtica ei.
Vedeta a fost surprinsă de Cancan, site-ul nr.1 din România, în oraş şi descusută despre perioada frumoasă din viaţa ei. Vandici a vorbit cu bucurie despre sarcină şi planuri de viitor, nu înainte însă de a se asigura că frigul nu ajunge la ea. După ce s-a aşezat confortabil în maşină, la căldurică, vedeta a dezvăluit detalii despre momentul în care a aflat că urmează să devină mămică.
”Sunt fericită, sunt foarte fericită şi mă lupt cu vremea asta foarte friguroasă. Am primit vestea foarte drăguţ şi foarte frumos, însă nu a fost ceva spectaculos aşa, adică nu s-a întâmplat vreun vis premonitoriu sau aşa ceva. sau zic eu că a venit oarecum la momentul potrivit. Noi oarecum ne-am dorit un copil, am discutat despre lucrurile astea şi nu ne-a luat prin surprindere. Eu îmi doresc foarte tare băiat. În mod normal ar trebui să fie Leu, dar poate să fie Rac sau Leu, depinde dacă nasc mai devreme sau mai târziu. Andrei este foarte fericit pentru că-şi dorea foarte tare un copil la fel ca şi mine. E extrem de încântat. e foarte grijuliu cu mine, mă sună într-una să mă întrebe dacă sunt bine, dacă am mâncat, dacă bebeluşul e bine. E foarte, foarte grijuliu şi atent cu mine şi asta mă încântă foarte tare, pentru că mai ales în momentele astea am nevoie de asta”, a declarat Ilinca Vandici pentru Cancan, site-ul nr. 1 din România.
Prezentatoarea TV a spus că înainte de a-i da vestea iubitului ei că urmează să devină tătic l-a supus pe acesta unui mic test. Vandici a mărturisit că i-a pus un şir lung de întrebări şi abia după ce s-a asigurat că Andrei Neacşu îşi doreşte la fel de mult ca ea un copil i-a dat fericita veste: ”Într-o seară, la televizor, cu testul la spate, i-am pus nişte întrebări de siguranţă, a trecut testul şi apoi i-am spus. Dacă e băiat, îl va chema Ioan, ca pe tata, pentru că vreau să-i păstrez aşa amintirea, iar dacă va fi fetiţă Ioana, tot din acelaşi considerent. Nu am greţuri, nu am stări aiurea.
Ilinca Vandici a spus că nici nu se gândeşte la nuntă, mărturisind că atunci când se va hotărî totuşi să îmbrace rochia de mireasă va fi ceva cu totul atipic: ”Nu, nu, nu, asta nu. Nu e pentru mine rochia de mireasă, mai ales acum că nici nu avem cum să facem nuntă până ce nasc şi ar fi penibil să mă apuc să mă îmbrac în rochie de mireasă după ce nasc. Va urma şi pasul acesta pentru că e ceva normal, firesc, dar voi fi o mireasă total atipică, nu mă veţi vedea în rochie lungă cu trenă, aşa cum v-am obişnuit şi până acum. Nu, nu o să mă vedeţi în rochii cu trene, sirene şi alte lucruri”.
This browser does not support the video element.