Iliescu a mai identificat un prostanac: Magureanu

De: Cancan
Publicat: 24/11/2008 | 00:00

VULNERABILITATE. Ion Iliescu s-a vazut lovit de Magureanu in punctul sau cel mai sensibil, acela de emanat al Revolutiei La cateva zile dupa ce Magureanu a lansat o carte in care sustine ca revolutia romana a fost, de fapt, o lovitura de stat militara, indelung pregatita, Ion Iliescu da o replica taioasa pe blogul propriu, acuzandu-l pe fostul cap al SRI de „deficit intelectual”, adica, mai pe romaneste, il face prostanac. Bogdan Tiberiu Iacob Teza loviturii de stat este sustinuta, in opinia lui Iliescu, cu referire directa la cartea amintita, „de unii denigratori, pe motive politice, dar inconstienti probabil ca savarsesc prin aceasta o mare impietate la adresa poporului roman si a celor ce s-au jertfit in decembrie 1989”. „Prezenta serviciilor straine, in general, in zone cu mari framantari sociale si politice nu este de neinteles, dar sa pui pe seama serviciilor secrete capacitatea de a genera miscari de masa de o asemenea amploare, cum a fost Revolutia Romana, este sau naivitate, sau deficit intelectual sau neintelegerea in general a unor asemenea procese. Sa vorbesti despre „lovitura de stat militara”, in contextul in care revolta populara il inlaturase deja pe Ceausescu, este de-a dreptul aberant! Sa crezi, in acest context, ca cineva din partea armatei (fie el si generalul Stanculescu, cu meritele incontestabile pe care le-a avut) si-ar fi putut permite sa proclame preluarea puterii – este o naivitate. Ar fi fost o sinucidere. Oricine ar fi comis un asemenea gest, ar fi fost „maturat” de furia maselor revoltate, care dominau in acel moment strazile si orasul. Repet ce am mai spus : se comite, constient sau nu, de catre unii, o mare confuzie cand se vorbeste de „revolutie” sau „lovitura de stat”. Sunt doua notiuni care nu se pot substitui”, mai spune Iliescu.