La scurt timp după ce a aflat la telefon că sora lui, Georgeta Kornmann, a murit, Ilie Năstase a făcut public un mesaj emoționant pe pagina lui de Facebook. În rândurile așternute pe internet, fostul tenismen a mărturisit că tragedie l-a afectat profund.
Tragica veste a venit la nici 24 de ore, după ce Ilie Năstase a fost implicat într-un scandal cu polițiștii când a fost oprit în trafic. Oamenii legii au descoperit că acesta ar fi consumat alcool înainte să urce la volan.
Citește și: Ce spunea sora lui Ilie Năstase despre Brigitte. Ea a mărturisit ce greșeală mare a făcut fostul tenismen
În rândurile de mai jos, Ilie Năstase face apel să-i fie respectată intimitatea.
„Dragi prieteni,
Viața este o serie de urcușuri și coborâșuri, iar în momentele dificile, ai nevoie de sprijin și înțelegere. De curând, familia mea a suferit o pierdere foarte dureroasă. Sora mea ne-a părăsit astăzi, iar acest eveniment m-a afectat puternic.
În aceste momente grele, vă rog pe voi toți, prietenii mei de aici, dar și pe toți participanții la viața publică și colegii din mass-media, să înțelegeți nevoia de intimitate a familiei mele. Acum, nimic nu este mai important decât să putem trata acest eveniment în liniște și cu respect.
Un gând bun,
Ilie”, a scris Ilie Năstase pe pagina lui de Facebook.
Citește și: Ce amendă a avut de plătit în total Ilie Năstase, după ce a fost oprit de polițiști de două ori
Ilie Năstase a fost prins în această dimineață, în jurul orei 4:45, pe Șoseaua Nordului, lângă Ambasada Chinei, în urma unui filtru al polițiștilor.
Fostul tenismen dădea semne vizibile că ar fi consumat alcool, iar când polițiștii i-au cerut să-i fie recoltate probe biologice Ilie Năstase a refuzat și i-a înjurat pe polițiști. Ilie Năstase a fost încătușat și dus la INML, unde și acolo a refuzat recoltarea de probe biologice.