Ilie Năstase, despre victoria Simonei Halep de la Madrid: ”Îmi pare bine că a făcut-o să plângă pe Konta”
Ilie Năstase a aşteptat momentul pentru a se răzbuna, după suspendarea primită în tenis. Fostul lider mondial a savurat victoria de astăzi a Simonei Halep, de la Madrid, împotriva sportivei din Marea Britanie, Johanna Konta, scor 7-5, 6-1.
Năstase a transmis că se bucură din plin de reuşita Simonei în faţa adversarei sale, din turul second.
„Îmi pare bine că a făcut-o să plângă pe Konta la sfârşit. Începutul n-a fost prea bun, dar a jucat foarte bine. Vorbeam şi cu Ţiriac, cred că nu mai prind eu o zi aşa bună. A jucat decisiv, a luat mingea foarte repede”, a declarat Năstase, pentru DigiSport.
În 2017, după partida din Fed Cup dintre România şi Marea Britanie, de la Mamaia, fostul lider mondial a fost suspendat până pe 31 decembrie 2020, perioadă în care nu va avea voie să asiste la meciurile organizate de ITF nici măcar în calitate de spectator. În plus, fostul lider mondial ATP va fi obligat să plătească şi o amendă de 10.000 de dolari.
Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a fost suspendat provizoriu, pe 23 aprilie, după ce a avut un conflict cu jucătoarea Johanna Konta şi Anne Keothavong, căpitanul nejucător al Marii Britanii, în timpul confruntării de la Mamaia.
De altfel, înaintea meciului dintre România şi Marea Britanie, în timpul unei conferinţe de presă, Ilie Năstase a făcut o remarcă despre copilul nenăscut al jucătoarei americane Serena Williams. „Să vedem ce culoare va avea copilul… Ciocolată cu lapte?”, a afirmat căpitanul nejucător al reprezentativei de Fed Cup a României.