Ilie Năstase, primul lider al clasamentului ATP și un nume marcant din istoria tenisului, a fost criticat de Radu Banciu. Cunoscutul jurnalist a vorbit despre omul din afara terenului, ci nu tenismenul Ilie Tănase, aducându-i cuvinte dure. Iată ce a putut să spună!
Ilie Năstase a făcut istorie în lumea tenisului. Fostul mare tenismen devenea primul lider mondial, atunci când, pe data de 23 august 1973 a fost inaugurat clasamentul ATP. Parcursul carierei sale a fost marcat de 64 de turnee ATP la simplu și 45 la dublu. Ilie Năstase a jucat timp de aproape două decenii pentru echipa de Cupa David a României și a câștigat 109 meciuri.
Cu toate astea, după ce și-a încheiat cariera sportivă, Ilie Năstase a optat pentru un stil de viață complet diferit față de cel trăit până atunci. A fost implicat în scandaluri mondene, dar și în conflicte cu oamenii legii.
Această schimbare bruscă i-a adus și critici, astfel că unul dintre cei care l-a pus la zid pe Ilie Năstase este jurnalistul Radu Banciu.
“L-am prins puțin jucând, nu pot să spun că știam cum juca Ilie, era o epocă în care erau puține meciuri și nu ne uitam. Parcă îmi plăcea mai mult de McEnroe și de Connors, iar după aia când l-am văzut ca om n-am mai avut niciun fel de respect pentru el.
El este cumva la nivelul lui Hagi. Adică a rămas cu cariera, dar în rest ca om n-am nimic de bine de spus despre de el. Ilie Năstase, ca om, este o catastrofă”, a declarat Radu Banciu la IAmSport.
Fostul mare tenismen este supărat pe statul român. În urmă cu mai bine de 10 ani, acesta a fost legitimat la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, avansând în grad, pentru merite sportive, iar în 2008, el a avansat în gradul de general-maior. Chiar și în aceste condiții, acest titlul nu îi aduce niciun avantaj financiar.
VEZI MAI MULT AICI: Ce pensie are Ilie Năstase, după recalculare. Câți bani primește de la statul român: ”Înseamnă că atât merit!”