Ghinioanele se țin lanț de Ilie Năstase. După scandalul cu actuala soție, se pare că fostul mare tenismen se confruntă și cu mari probleme financiare.
9 din cele 11 firme pe care le deține Ilie Năstase au fost închise. una dintre cele două firme rămase deschise, care se ocupă cu importul de șampanii scumpe, ar funcționa pe pierdere. De asemenea, acesta a avut pierderi de 72.000 de lei, în 2018, și altele de 34.000 de lei, în 2019. Cealaltă firmă deschisă, înființată în acte în 2016, nu mai are activitate în acest moment.
De asemenea, el figurează în Registrul Național de Publicitate Mobiliară ca restanțier la un credit de 50.000 de euro, luat în timpul căsniciei cu Amalia, potrivit Digi Sport.
În urmă cu o săptămână, Ioana Năstase a sunat la 112 cerând ajutor organelor de specialitate. Ea a acuzat că a fost lovită de fostul mare tenismen. Până au ajuns oamenii legii, bruneta s-a închis în dormitor de frică.
Ioana Năstase a plecat din locuința unde stătea alături de Ilie Nastase abia după ce au venit polițiștii. Bruneta nu a vrut să depună plângere penală, deoarece nu a vrut să-i creeze noi probleme fostului sportiv.
”Singurul lucru pe care mi-l doresc este ca el să nu pățească nimic. Să fie OK. Mă bucur că am reușit să ies din casă. Dacă m-a bătut? Vă dați seama…. Am plecat de acasă, cum să rămân acolo? M-am închis în dormitor, până a venit poliția. Nu am depus plângere… Nu vreau ca el să pățească ceva. Știți, a mai avut el niște probleme în trecut. Dar acolo nu m-aș mai întoarce niciodată!
Care a fost motivul? Se găseau tot titmpul motive. Dar de dragul lui am lăsat de la mine… Și am tot lăsat…. Nu am gresit cu absolut nimic pentru a mă lovi, sunt speriată acum…”, ne-a declarat Ioana Năstase după incident.