Ilie Balaci, umilit în ultimul hal înainte a muri. ”Mi-au aruncat familia și copiii în stradă”
Fotbalul romanesc este lovit de o mare pierdere. Ilie Balaci, marele fotbalist al Craiovei Maxima, a murit azi, din cauza unui atac cerebral.
Născut pe 8 septembrie 1956, la Bistreţ, Balaci a fost supranumit „Minunea blondă” şi este omul de care se leagă marile succese ale Universităţii Craiova din anii ’80.
Ilie Balaci a început să joace fotbal la nouă ani, în 1965, la „piticii” Universității Craiova, şi a debutat în prima divizie la mai puţin de 17 ani (12 august 1973, Jiul Petroșani — Universitatea Craiova 1-1).
Astăzi, ”minunea blondă” s-a stins din viață la vârsta de 62 de ani, în urma unui atac cerebral. „Mi-a zis un prieten. Am vorbit la Craiova, cu prietenii noștri, care îi țineau lumânarea. Parcă suntem blestemați!„, a spus astăzi, printre lacrimi, Sorin Cartu, la „Digi Sport Matinal”.
Ce nu știu mulți este că Ilie Balaci a fost umilit foarte rău, în urmă cu aproape 30 de ani, de clubul din Bănie. El a relatat întreaga suferinţă la care a fost supus de conducerea Ştiinţei din acea vreme. după care a fost aruncat în stradă împreună cu întreaga familie în momentul în care a acceptat să joace pentru Dinamo.
„În ’84, când ne pregăteam să plecăm în Grecia, pentru meciul din UEFA cu Olympiakos, mi-au zis pe aeroport că nu am viză. Am plecat plângând acasă … Nu ştiu dacă într-adevăr n-am avut viză sau doar au vrut să scape de mine! Bănuiesc cine a vrut să mă dea afară. Am ajuns acasă şi imediat m-a sunat preşedintele de la Scorniceşti. Mi-a propus să fiu jucător-antrenor şi-am acceptat. Vineri jucam deja pentru ei!
După ce-am jucat la Scorniceşti un sezon, am primit oferta să merg la Dinamo. Era o trădare cum e şi acum să pleci de la Craiova la Dinamo. În acel moment cei de la Craiova mi-au aruncat familia şi copiii în stradă! Asta a făcut Craiova pentru Ilie Balaci!
Şi încă un exemplu. Când am cerut foaia matricolă să-mi termin studiile, cei de la Craiova mi-au trimis-o la Bucureşti cu menţiunea ‘exmatriculat’! Dacă mă întreabă cineva ce am de la Craiova, le răspund că am doar cicatrice, atât!„, a declarat Balaci la Antena 3.