Ce se întâmplă în corpul tău la 12 ore după ce începi să ții post
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Sport » Ilie Balaci, Minunea Blondă

Ilie Balaci, Minunea Blondă

De: Sabin P. 30/05/2020 | 20:56
Ilie Balaci, Minunea Blondă

Dacă Hagi a fost Regele și Dobrin, Prințul din Trivale, Ilie Balaci a fost Banul Craiovei, omul care a făcut Oltenia să vibreze așa cum nu o mai făcuse nimeni de la Mihai Viteazu până la el!

La 16 ani, pe 12 august 1973, debutează în prima echipă a Universității într-un meci disputat în deplasare cu Jiul Petroșani, încheiat la egalitate, 1-1, iar în 1974, cucerește primul său titlu de campion al României. În același an, pe 23 martie, debutează și în echipa națională, la numai 17 ani și 6 luni, într-un amical cu Franța, pierdut la Paris cu 1-0.

Cu Știința, a cucerit patru Cupe ale României, în 1977, 1978, 1981 și 1983 și alte două titluri de campion, în 1980 și 1981 plus două trofee pentru cel mai bun jucător român al anului, în 1981 și 1982.

Devenit și căpitanul naționalei în campania de calificare la EURO 1984, încheiată cu succes sub comanda lui Mircea Lucescu, deși România a fost în grupă cu Italia, proaspăta campioană mondială, Suedia, Cehoslovacia și Cipru, Balaci a fost una dintre figurile centrale ale primei mari performanțe realizate de o echipă de club din România în cupele europene, atingerea semifinalelor în Cupa UEFA în 1983.

El a marcat trei goluri în acel sezon, în care Universitatea le-a eliminat pe Fiorentina campionilor mondiali Antognoni, Passarella și Bertoni, Shamrock Rovers, Girondins de Bordeaux, echipa lui Jean Tigana, Marius Tresor și Alain Giresse, și pe FC Kaiserslautern înainte de a fi eliminată de Benfica Lisabona, doar din cauza golurilor mai puține înscrise în deplasare.

După ce România s-a calificat la EURO 1984, Balaci avea să piardă turneul final din cauza unei accidentări grave suferite pe 21 februarie 1984 într-o partidă pierdută de Universitatea în fața lui FC Baia Mare. Fundașul maramureșenilor Arezanov l-a faultat dur pe Ilie și viitorul său luminos în fotbal s-a frânt brusc.

Balaci a ratat EURO 1984, apoi la începutul lui 1985 a plecat de la Craiova la FC Olt. În 1986, este adus de Mircea Lucescu la Dinamo, dar nu a mai putut să se ridice la nivelul său dinainte de accidentare și tot în acel an, joacă și ultimul său meci la echipa națională, împotriva Austriei. În total, Ilie Balaci a adunat 65 de selecții sub tricolor și a marcat opt goluri.

Balaci a jucat ultimul său meci în prima ligă pe 13 decembrie 1987, Dinamo – Oțelul 3-1, apoi a devenit antrenor-jucător în Divizia B, la Pandurii Târgu Jiu și FC Drobeta Turnu Severin. În total, a marcat 84 de goluri în 347 de meciuri în elita fotbalului românesc.

Ilie Balaci s-a stins din viață pe 21 octombrie 2018, la 62 de ani.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu...
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Care este cel mai toxic pește din lume. Conține 70 de paraziți și este consumat de numeroși români
Care este cel mai toxic pește din lume. Conține 70 de paraziți și este consumat...
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de...
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim, doamnă”
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim,...
Viktor Orban vrea să modifice Constituţia astfel încât maghiarii cu dublă cetăţenie să poată fi expulzaţi
Viktor Orban vrea să modifice Constituţia astfel încât maghiarii cu dublă cetăţenie să poată fi...
Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în Ucraina. „Ar însemna un conflict armat direct”
Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în...
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Sfâșietor! Declarațiile cutremurătoare ale mamei jandarmului împușcat mortal în cap de un coleg. Ce mesaj i-a transmis fiul ei, cu doar câteva zile înainte de tragedie
Sfâșietor! Declarațiile cutremurătoare ale mamei jandarmului împușcat mortal în cap de un coleg. Ce mesaj...
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere...
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu îi vreau pe amândoi pentru deciziile pe care le-au luat ei în viață.”
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu...
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și...
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis un mesaj dureros: „Să vă rugați pentru bebe Noah...
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis...
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este...
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și prețuri accesibile la achiziție
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și...
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un...
Informațiile de pe buletinele cu cip. Controverse privind sexul
Informațiile de pe buletinele cu cip. Controverse privind sexul
Cristina Demetrescu dezvăluie zodia care își cumpără casă și găsește stabilitate financiară în 2025
Cristina Demetrescu dezvăluie zodia care își cumpără casă și găsește stabilitate financiară în 2025
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini...
Dan Bittman, în lacrimi pe scenă! Momentul care a emoționat o sală întreagă
Dan Bittman, în lacrimi pe scenă! Momentul care a emoționat o sală întreagă
Cât costă, de fapt, alimentul adorat de milioane de români. Prețul pe care îl primesc fermierii este ireal
Cât costă, de fapt, alimentul adorat de milioane de români. Prețul pe care îl primesc...
Codul Rutier 2025. Actul pe care șoferii trebuie să-l aibă pentru a trece inspecția tehnică periodică
Codul Rutier 2025. Actul pe care șoferii trebuie să-l aibă pentru a trece inspecția tehnică...
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu pe care actorul nu îl mai poate face: „Ăsta este reversul medaliei”
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu...
×