Academica Clinceni a răămas fără victorie și după runda a VII-a a Ligii 1, iar scaunul lui Ilie Poenaru se clatină. Ilfovenii au terminat la egalitate cu CS Mioveni, 1-1 (1-0), rămânând pe ultimul loc în Liga 1 cu 2 puncte în drepptul lor.
Echipa lui Ilie Poenraru a deschis scorul prin slovacul Denis Ventura (min.19), care a marcat primul său gol în Liga I după o acţiune a lui Michael Omoh. Egalitatea a venit în minutul 77, fostul jucător al Clinceniului, Alexandru Buziuc, restabilind egalitatea în min. 77, din penalty.
Ilfovenii puteau obţine victoria, dar argentinianul Cascini a ratat un penalty în minutul 88, partida terminându-se 1-1.
„Mă gândesc să plec, o să vedem, vom discuta. Am avut o discuție înainte de meciul cu Chindia, sunt aici, dar vom discuta. Ne batem singuri, cum ne place nouă. Prima repriză a fost în totalitatea noastră, trebuia să avem 3-0 la pauză, am ratat cu lejeritate. N-ai voie să ratezi de maniera asta! În a doua repriză n-am înțeles de ce ne-am retras atât de mult, ei nu ne puneau nicio problemă. Trebuia doar să pasăm, să ținem mingea la mijloc. N-am făcut asta și s-a ajuns unde s-a ajuns, ăsta e fotbalul, nici norocul nu mai ține cu noi. Am arătat bine doar în prima repriză, după pauză am fost total schimbați. Trebuie să ne asumăm aceste momente, suntem toți vinovați. Dacă ești fotbalist te adaptezi pe orice suprafață, nu este o scuză că ne tot plimbăm”, a declarat Ilie Poenaru, antrenorul principal al ilfovenilor.
Academica rămâne fără victorie după şapte etape, având doar două puncte, după o serie de cinci înfrângeri. De partea cealaltă CS Mioveni e neînvinsă de trei etape, fiind pe locul 7 cu 10 puncte.