Carmen Iohannis, în vârstă de 62 de ani, a devenit prima doamnă a României în 2014, după ce primarul Sibiului de atunci, Klaus Iohannis, a câştigat alegerile prezidenţiale. Despre trecutul său nu se ştiu foarte multe amănunte pentru că a fost întotdeauna o fire discretă. Cu toate acestea, un detaliu neştiut, până în acest moment, a ieşit la iveală recent. Iată despre ce este vorba.
Înainte de căsătoria cu Klaus Iohannis, Prima Doamnă se numea Carmen Lăzărucă. Puţini sunt cei care ştiu că provine dintr-o familie înstărită de catolici, din satul Sântu, județul Mureș. Ion Lăzărucă, tatăl lui Carmen, era de meserie blănar, o ocupaţie bănoasă la acea vreme.
În perioada copilăriei a luat lecții de balet, acesta fiind motivul pentru care Prima Doamnă și-a păstrat o siluetă de invidiat, chiar şi la vârsta de 62 de ani. Tot în copilărie, cursurile de pian au ajutat-o să îşi antreneze creativitatea.
În timpul comunismului, Carmen Iohannis participa la slujbele clandestine oficiate de protopopul Pompeiu Onofreiu în locuința particulară a acestuia, slujbe la care a fost prezent și Klaus Iohannis. Primă Doamnă a fost întotdeauna un promotor al libertății de gândire, de conștiință și de religie, chiar și în perioada respectivă, când situaţia stătea cu totul altfel.
La 22 de ani, Carmen Lăzărucă l-a cunoscut pe actualul său soţ. Înainte să devină Prima Doamnă a României, ea a lucrat ca profesoară la Agnita și Sibiu, alături de soțul ei. Așa cum se știe, Klaus Iohannis a fost profesor de fizică și inspector școlar.
Despre Prima Doamnă a României se știe faptul că este un cadru didactic la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Predă engleză și, potrivit declarației de avere, depusă la finalul lunii mai a.c., a încasat 41.283 de lei de la locul său de muncă.
Carmen Iohannis nu se bazează doar pe salariul său și al soțului. Cei doi sunt căsătoriți din 1989 și au reușit să-și construiască, împreună, o mică avere. Potrivit declarației de avere depusă la finalul lunii mai, în anul 2022, președintele României a raportat venituri anuale de 181.944 de lei. Salariul său lunar, din funcția de conducere a statului, este de 15.162 de lei.
De asemenea, împreună au trei apartamente și trei case în Sibiu, pe care le închiriază. Astfel, au reușit să câștige și 44.389 de lei în anul precedent. La calculul averii lor, trebuie adăugate și economiile de 200.000 de lei.