Vlăduța Lupău este însărcinată pentru a doua oară, iar vestea i-a luat prin surprindere pe mulți! Celebra cântăreață așteaptă să devină iar mamă de băiat. Mulți au fost cei care au felicitat-o pentru sarcină, iar mesajele frumoase au curs pe rețelele de socializare. Printre persoanele publice care i-au transmis câteva cuvinte se numără și Ileana Sterp. Influencerița a stârnit un val de controverse din cauza unui comentariu. Alte mămici au răbufnit, căci s-au simțit deranjate de remarca făcută de sora lui Culiță. Ce a putut să spună?
Vlăduța Lupău este însărcinată pentru a doua oară, vestea cea mare fiind dată pe rețelele de socializare, dar și la concertul susținut de aceasta la Sala Palatului. Toată lumea știe că artista va avea încă un băiețel. Postarea emoționantă făcută de cântăreață pe rețelele de socializare i-a luat pe toți prin surprindere. Au curs mii de mesaje frumoase, iar soția lui Adi Rus s-a bucurat enorm să vadă câtă lume îi este alături.
„O ființă mică… o să mă strige “mămică”.O altă minune Dumnezeu a pus în pântecele meu și va pune curând în viața noastră de familie. Iair a fost binecuvântat să nu rămână singur pe lume și o să aibă un partener/ă de joacă, de necazuri și bucurii, un partener/ă sincer și loial pe viață!
În rugăciunile mele, mereu îi mulțumesc și îl rog pe Dumnezeu de sănătate … iar de curând am îndrăznit să-i cer “Doamne dacă vreodată vei mai binecuvânta casa noastră și familia cu un copil, aș vrea să fie cat mai curând ca să crească împreună cu Iair” și iată că…la fel ca de fiecare dată El mi-a ascultat rugăciunea. Ce mare binecuvântare!
Așadar minune care vei veni veni în viața noastră, vreau să știi că mami, tati și frățiorul tău te așteptăm iar iubirea noastră se va înmulți nu se va împărți. Ce mai vreau să știi și ce i-am spus și fratelui tău…
…nu-ți promit că îți voi da marea și sarea în viața ta, dar îți promit că te voi învăța să-L iubești pe Dumnezeu și atunci El îți va da tot ceea ce îți dorești! Crede-mă! Te iubesc minune, cu drag mami!”, este mesajul copleșitor scris de interpretă.
Printre persoanele care i-au transmis public urări de bine s-a numărat și Ileana Sterp. Sora lui Culiță a ținut s-o felicite pe solistă, însă nu s-a gândit că poate stârni reacții atât de puternice printre internauți. Alte mămici care o urmăresc pe Vlăduța Lupău nu au fost deloc de acord cu remarca făcută de Ileana.
„Mii de felicitări, Vlăduța! Dumnezeu dă după inimă!”, i-a scris Ileana Sterp.
Ei bine, în urma mesajului ei, multe femei au răbufnit și i-au dat replică.
„Ce limitată poți fi, Ileana! Sunt femei care așteaptă copii de 10 ani și pui un asemenea comentariu, femeie mironosiță și falsă, perversă!”, a spus cineva.
„Nu cred că a vrut să jignească pe cineva totuși…”, a fost replica unei persoane.
„Totuși… Dacă Dumnezeu în viață ar da după suflet cred că 90% din femei ar avea copii, nu poți lăsa un asemenea comentariu…”, a continuat primul internaut.