Ileana Badiu a făcut mărturisiri despre perioada în care s-a confruntat cu Malarie! Vedeta a trecut prin clipe de coșmar, iar acum a transmis un avertisment pentru cei care vor să plece în vcanță în destinații tropicale.
În urmă cu aproximativ 8 ani, Ileana Badiu a fost diagnosticată cu Malarie. Inițial, nu a crezut că este ceva grav, având simptome de răceală. Abia după două luni a ajuns la Institutul de boli tropicale, iar tratamentul nu a fost deloc ușor. De asemenea, a rămas cu anumite probleme pe care le resimte chiar și acum. Astfel că a decis să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește această boală.
Citește și: BĂRBAT DE 43 DE ANI, INTERNAT LA SPITALUL DE BOLI INFECȚIOASE DIN IAȘI CU MALARIE
În anul 2016, Ileana Badiu a trecut prin clipe de coșmar. Vedeta s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate, după ce s-a întors din vacanță. Inițial, a avut simptome specifice unei răceli, care au dispărut foarte repede. Însă, la două luni au revenit. Atunci a fost momentul când a decis să meargă direct la spital. Medicii au diagnosticat-o cu Malarie și a fost nevoită să urmeze un tratament foarte puternic. Și acum, la 8 ani distanță, încă se confruntă cu o sensibilitate hepatică.
„Boala a debutat cu simptome de răceală puternică, adică îți curge nasul, ai febră, frisoane, simptome care durează, rețineți, o singură zi, adică 24 de ore. Apoi, ești bine, trece, nu te gândești că ar fi ceva rău. Ulterior, după două luni, simptomele revin. M-am prezentat la spital, la Institutul de boli tropicale, am stat internată, făcusem o formă trunchiată de malarie.
A fost groaznic! Am făcut tratament cu chinină, așa cum se făcea împotriva acestei boli și acum peste o sută de ani. Însă chinina este un puternic hepatotoxic. Am rămas cu o sensibilitate hepatică, chinina atacă și deteriorează ficatul și funcția lui, trebuie să urmez și acum o dietă!”, a declarat Ileana Badiu, pentru Playtech.
Ileana Badiu a ales să facă un tratament înainte de a pleca în Kenya. Totuși, trebuia să folosească și un spray puternic pentru a se asigura că nu este mușcată de țânțari. Vedeta a refuzat sfatul medicilor, motiv pentru care s-a îmbolnăvit.
„În ciuda faptului că am luat malarone, sunt niște pastile, pe care le iei cu câteva zile înainte de a pleca în concediu, am refuzat să folosesc și spray-ul puternic de țânțari. Mirosea foarte puternic, nu-mi plăcea mirosul, prin urmare l-am evitat total. Recunosc, am făcut o mare greșeală. M-au pișcat țânțarii și astfel că m-am îmbolnăvit.”, a mai spus Ileana Badiu.
Afectată de momentele grele prin care a trecut, vedeta a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește Malaria. Ileana Badiu a explicat că este foarte important să consultăm un medic specializat înainte de a pleca în țări unde există boli tropicale. Este esențial de precizat că o formă severă acestei boli poate duce la deces.
„Atenție, mare! Când reveniți din vacanțele în care există atenționare de boli tropicale, ar fi indicată o vizită la medic, pentru analize. Malaria se poate confunda foarte ușor cu această boală, care poate fi mortală, cu o răceală puternică.”, a atenționat Ileana Badiu.
Citește și: CUM SE TRANSMITE MALARIA, VIRUSUL CARE A RĂPUS-O PE CAMELIA TIȘE