Îl veghează din Ceruri. Miracol la 4 luni de la moartea Denisei Răducu: ”Tatăl ei s-a trezit într-o dimineaţă şi…”
În momentul în care şi-a condus fiica pe ultimul drum, Emilian Răducu era transfigurat de boală, din cauza unei pareze care s-a agravat alarmant cu doar câteva zile înainte ca regretata artistă să-şi dea ultima suflare. În ziua înmormântarii, bărbatul a avut nevoie de ajutor pentru a sta în picioare, iar apropiaţii s-au temut de încă o tragedie în familie. (VEZI AICI: Familia Denisei Răducu este foc şi pară din cauza zvonurilor apărute în legătură cu moartea artistei. Mesajul transmis cu lacrimi fierbinţi de tatăl cântăreţei)
Emilian Răducu s-a refăcut, totuşi, în doar patru luni de la moartea fiicei sale. Un adevărat miracol. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a luat legătura cu Alexandru Uţă, primarul din Ştefăneşti – Vâlcea, satul natal al regretatei artiste, care a oferit ultimele informaţii despre starea de sănătate a bunului său prieten.
“Este, încă, durere mare în sufletul lui. Ce poate fi mai rău pe lumea asta decât să-ţi îngropi copilul? A avut şi problemele grave cu pareza… Dar există şi veşti bune. Tatăl Denisei s-a trezit într-o dimineaţă şi s-a simţit mai bine. Şi-a revenit după pareză, acum se află în perioada de recuperare. Merge constant la doctor şi urmează cu stricteţe instrucţiunile primite. Este fantastic că a scăpat de problemele respective. Eu îl voi ajuta cu absolut orice. Trebuie doar să vină să-mi solicite ajutorul. Nu-l voi lăsa la greu sub nicio formă”, a spus, pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, primarul din Ştefăneşti – Vâlcea.
Conform indicaţiilor primite de la doctori, Emilian Răducu nu are voie să facă efort intens sau să se supere, pentru că boala poate recidiva. ”Mă simt mai bine. Denisa îmi lipseşte enorm, dar, din ceruri, ea mă ajută. Sunt sigur. Pareza mi-a dispărut. Nu-mi dau seama cum, dar ceva s-a întâmplat”, a recunoscut şi tatăl regretatei artiste. (CITEŞTE ŞI: Tatălui Denisei Răducu îi este frică să doarmă! Bărbatul o visează în fiecare noapte pe fiica lui: „Vrea să-i transmită un mesaj, dar…”)
Căminul Cultural din Ştefăneşti – Vâlcea se va numi Denisa Emilia Răducu
Altfel, Alexandru Uţă nu renunţă la ideea să dea Căminului Cultural din Ştefăneşti – Vâlcea numele regretatei artiste. “Pe 27 noiembrie voi convoca o şedinţă şi voi propune acest lucru. Nu am emoţii, cred că se va aproba. Am întocmit un referat şi rămâne de văzut ce se va întâmpla atunci. Vreau din tot sufletul să se numească Denisa Emilia Răducu”, a mai spus primarul din Ştefăneşti pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.
Denisa Răducu a murit la 27 de ani, din cauza cancerului. În ultima vreme, cântăreaţa slăbise foarte mult, era piele şi os, ajungând să cântărească 26 de kilograme. Vestea decesului artistei i-a întristat pe numeroşii ei fani, inclusiv pe oamenii din Ştefăneşti, localitatea natală a Denisei. (Denisa Răducu, premiată cu “Butonul de Argint”. Motivul pentru care a primit distincţia. “Îngerul nostru…”)