Actorul american Bob Saget s-a bucurat de foarte mare succes in anii '90, cand a jucat intr-un serial extrem de haios - "Full House" ("Casa plina").
El il interpreta acolo pe taticul Danny Tanner, un personaj absolut adorabil. Astazi, starul are 55 de ani si, desi la trup arata foarte bine, trecerea timpului si-a pus amprenta asupra chipului sau. Nu mai are farmecul de altadata si nici nu mai pare mereu pus pe sotii. Nici din punct de vedere profesional nu se mai bucura de acelasi succes, desi nu se poate plange ca nu are de lucru. De-a lungul anilor, Bob Saget a aparut in diverse sitcomuri si emisiuni de televiziune. A si regizat si se implica activ in tot felul de actiuni caritabile. Initial, Bob a vrut sa devina doctor, dar profesoara lui de engleza, Elaine Zimmerman, l-a indrumat spre actorie, intuind ca are foarte mult potential. In anii ’80, americanul facea deja stand-up comedy, dupa care ofertele au inceput sa curga. Bob Saget a fost casatorit cu Sherri Kramer intre anii 1982 si 1997. Starul american are trei copii.