Îl mai ții minte pe Răzvan de la Insula Iubirii?! Cu cine și-a refăcut viața, după ce a dat-o uitării pe Cati

Publicat: 25/08/2022 | 08:14

Răzvan Valentin, fostul concurent al emisiunii „Insula Iubirii”, de pe Antena 1, a dat-o uitării pe Cati. Acesta și-a găsit o nouă iubită alături de care are o relație cât se poate de discretă. Iată ce s-a ales de unul dintre cele mai mediatizate cupluri din Thailanda.

În sezonul 4, Cati și Răzvan au reușit să atragă atenția tuturor prin interacțiunea pe care au avut-o de-a lungul competiției, dar și prin declarațiile pe care le-a oferit fiecare la final. Deși au sperat că cele mai negre secrete ale lor vor rămâne ascunse, în cele din urmă ambii parteneri au devenit ca o carte deschisă.

VEZI ȘI: ÎȚI AMINTEȘTI DE RĂZVAN DE LA INSULA IUBIRII, PERSONAJUL CARE A FOST ȚINTA GLUMELOR TUTUROR? CE FACE ÎN PREZENT ȘI CU CE SE OCUPĂ

Cu cine și-a refăcut Răzvan viața

Răzvan și Cati s-au despărțit după ce au părăsit competiția din Thailanda, iar fiecare a fost nevoit să își refacă viața. Concurenta a găsit în cele din urmă o persoană care să o accepte cu tot cu copil și să o ajute să devină o persoană mai bună.

Același lucru am putea spune și despre Răzvan Valentin. După o perioadă în care a rămas singur și a fost văzut în compania mai multor domnișoare, acesta a ajuns să se îndrăgostească din nou. Bărbatul a postat pe contul său de Facebook un videoclip în care apare alături de partenera sa la piscină. Mare le-a fost surpriza fanilor săi în momentul în care au descoperit că aceasta este brunetă și seamănă cu fosta lui iubită, Cati.

CITEȘTE ȘI: CE S-A ALES DE RĂZVAN VALENTIN, FOSTUL IUBIT AL LUI CATI, DE LA INSULA IUBIRII. E „VEDETĂ” ÎN ONLINE

După cum bine știți, Răzvan avea probleme foarte mari cu violența fizică și verbală, ceea ce a atras multe discuții neplăcute. Deși a încercat să ascundă acest comportament față de cei din jur, în cele din urmă, toată lumea și-a dat seama de problemele concurentului. Nici Cati nu era o persoană foarte liniștită. Aceasta avea o problemă serioasă cu alcoolul și cu substanțele interzise, combinându-le chiar și în momentul în care se afla în prezența fiului său minor.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult